Cristi Balaj, dat pe spate de veteranul Gabi Tamaș: „Ei au fost incredibili, cei mai buni!” Ce zice de Farul – FCSB

Andrei Preotu
Cristi Balaj, dat pe spate de veteranul Gabi Tamaș: „Ei au fost incredibili, cei mai buni!” Ce zice de Farul - FCSB
Cum l-a cucerit Cristi Balaj pe Neluțu Varga

Cristi Balaj a fost impresionat de modul în care au jucat cei de la Voluntari, chiar dacă CFR Cluj s-a impus cu 1-0.

Conducătorul grupării din Gruia a fost dat pe spate mai ales de Tamaș și Armaș, care au condus excelent defensiva gazdelor, până spre final.

CFR Cluj are acum cinci puncte peste FCSB, iar în următoarea etapă o va întâlni pe Farul.

Cristi Balaj, impresionat de Tamaș și Armaș: „Cei mai buni de pe teren!”

Cristi Balaj recunoaște că echipa sa joacă sub o presiune uriașă și a anunțat ce planuri are CFR Cluj pe termen lung.

„Finalul e interesant. Ne bucurăm pentru cei care iubesc fotbalul, avem un final frumos, dar n-aș vrea să fie în locul nostru. Am făcut presiune asupra adversarului. Tamaș și Armaș au fost incredibili, cei mai buni de pe teren. Merită felicitările noastre pentru modul în care au jucat.

Jucătorii n-au probleme financiare. Acționarii au fost prezenți în vestiar, li s-a explicat că o să apară dezinformări. Suntem obișnuiți, e normal să fie presiune. Vrem să facem o echipă care în primul rând să performeze în cupele europene”, a spus Cristi Balaj, după Voluntari – CFR Cluj 0-1.

Farul este o echipă foarte bună. Am văzut tot felul de speculații. Hagi și Popescu sunt un model, oameni corecți. Vor alcătui cel mai bun 11. Singura dorință pentru returul cu FCSB este să vină mulți spectatori și terenul să fie unul bun” – Cristi Balaj, președinte CFR Cluj

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro