Un fost atacant român s-a făcut predicator! „Poți să ai toți banii din lume, dar care-i folosul dacă-ți pierzi sufletul?”

Un fost atacant român s-a făcut predicator! „Poți să ai toți banii din lume, dar care-i folosul dacă-ți pierzi sufletul?”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Zafiris, fostul atacant al Petrolului Ploiești, a lăsat fotbalul pentru a se dedica credinței.

Fostul câștigător al Cupei României cu Petrolul, ajuns la 53 de ani, a vorbit despre cum l-a descoperit pe Dumnezeu chiar în timpul carierei.

Daniel Zafiris este stabilit la Iași, fiind dedicat bisericii, îndeplinând funcția de coordonator național al proiectului „Sportivi în Acțiune” la Fundația România ProCulture.

Daniel Zafiris s-a făcut predicator! „Poți să ai toți banii din lume, dar care-i folosul dacă-ți pierzi sufletul?”

Fostul fotbalist a explicat de unde a pornit legătura sa cu Dumnezeu și cum a ajuns predicator.

„Este o poveste în spatele acelei decizii. Nu a fost una luată pe moment. Din 1991, Dumnezeu mi-a schimbat viața și am înțeles că dincolo de performanțe, de glorie, de bani sau de succes, există lucruri mult mai importante, din perspectiva lui Dumnezeu, și anume sufletele oamenilor.

Am realizat că poți să câștigi întreaga lume, poți să ai toți banii, dar la ce ți-ar folosi ce ai câștigat dacă-ți pierzi sufletul?

Dincolo de forma bună în care eram, dincolo de faptul că urma să mi se reînnoiască înțelegerea cu Petrolul, dincolo de toate bucuriile, a fost o chemare specială a lui Dumnezeu. «Daniel, cred că acum e momentul să renunți la fotbalul profesionist și să-mi slujești mie».

M-am rugat și am zis: «Doamne, acum este momentul! Ce este mai important, din perspectiva Ta?» Am înțeles că e important să vorbesc cu sportivii despre Dumnezeu, să predic fără bariere. Am ocazia să spun despre Domnul, nu despre o biserică sau un cult, ci despre Mântuitorul Hristos și schimbarea pe care El a produs-o în sufletul oamenilor”, a spus Zafiris la Gsp.

Care e citatul preferat al lui Daniel Zafiris?

Absolvent al Institutului pentru Educație Fizică și Sport, dar și masterand în Teologie, Zafiris a făcut parte din echipa care a realizat în premieră natională traducerea și tipărirea în limba română a Noului Testament, într-o ediâie specială adresată sportivilor și iubitorilor de sport din România.

Daniel Zafiris are un citat pe care-l repetă obsedant: „Degeaba îţi faci un drum în viaţă dacă alegi direcţia greşită”. Şi adaugă: „Eu cred că am ales direcţia bună – calea lui Dumnezeu, încercând, astfel, să fiu un ajutor şi un sprijin în a-i susţine şi încuraja în continuare, pe sportivi, antrenori, suporteri, pe oameni”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×