E subofițer în Armata Română și campioană națională la sumo! Povestea Oanei Dolha, sportiva pentru care meciurile sunt mai ușoare ca antrenamentele

E subofițer în Armata Română și campioană națională la sumo! Povestea Oanei Dolha, sportiva pentru care meciurile sunt mai ușoare ca antrenamentele
  • Publicat:

Oana Dolha, o sportivă de 28 de ani cu grad în MApN, a luat aurul la Campionatul Național de Sumo, competiție organizată de Federația Română de Kempo.

La concurs și-au dat întâlnire sportive care au luptat la categoria sub 50 și 60 de kilograme, în timp ce colegii lor de la categoria „grea” cântăresc 95 de kilograme.

Competiţia găzduită de Sala Apollo din Bucureşti a avut la start peste 500 de sportivi de la 35 de cluburi din ţară.

E subofițer în Armata Română și campioană națională la Sumo! Povestea Oanei Dolha, sportiva pentru care meciurile sunt mai ușoare ca antrenamentele

„Noi ne gândim la Sumo ca la coloșii de 140, 180 de kilograme, dar nu este așa, la nivel de amatori sunt categorii de greutate. E un sport spectaculos, un sport care va avea priză la public la un moment dat”, a declarat Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.

Campioana din acest an la categoria de 60 de kilograme este ocupanta locului 3 de anul trecut.

Oana are 28 de ani și este Subofițer în Armata Română, la Baia Mare. Meciul ei a durat doar 6 secunde.

„Anul acesta a fost mai ușor ca anul trecut. Am clipit de două ori și s-a terminat. Durează mai mult antrenamentele decât meciul. Probabil pare ușor, dar nu este chiar așa”, admite Oana Dolha, campioană națională la Sumo, la categoria 60 de kilograme.

Cine este Alina Corbeanu?

Alina Corbeanu, medaliata cu aur la sub 50 de kilograme, practică sporturile de contact de la 7 ani și aceasta a fost prima ei participare la Campionatul Național de Sumo.

„Fac de 13 ani Judo, Kempo și MMA. Cred că m-am descurcat bine la Sumo. Știu că sunt slabă dar sunt plină de mușchi. În acest sport nu contează prea mult forța, ci tehnica, pe care eu o am din celelalte sporturi de contact pe care le practic”, a afirmat Alina Corbeanu, campioană națională la Sumo, la categoria sub 50 de kilograme.

Alina recunoaște că fetele nu o privesc cu ochi buni când află ce sporturi face, iar băieții fug de ea.

„Fetele îmi spun că sunt băiețoasă, iar băieților le e frică de mine”, recunoaște Alina Corbeanu, campioană națională la Sumo, la categoria sub 50 de kilograme.

Un meci la băieți a durat 5 secunde

La masculin, la categoria plus 95 de kilograme, s-a impus Alexandru Cotora, pentru al doilea an consecutiv.

„Am luptat în 3 meciuri până să câștig titlul de campion, mai puțin de 6 secunde fiecare, nici freza nu mi s-a stricat”, a afirmat Alexandru Cotora, campion național la Sumo la categoria plus 95 de kilograme.

Alex practică de mulți ani MMA, K1 și lupte greco-romane și spune că dacă ar participa în Japonia la Campionatul de Sumo, ar fi cel mai slab dintre sportivi din punct de vedere al kilogramelor.

„Știu că nu sunt atât de greu, dar le fac față și celor mai mari sportivi. Mă uit la Campionatele de Sumo din Japonia, mi se pare un sport frumos și îmi doresc să merg să lupt si eu în străinătate”, a declarat Alexandru Cotora, campion național la Sumo la categoria plus 95 de kilograme.

George Stanciu, directorul Departamentului de Sumo din cadrul Federației Române de Kempo este cel care a adus acest sport în România.

„Îmi plăcea acest sport de când eram copil. Lumea se gândește că Sumo se adresează doar oamenilor care sunt foarte mari, dar la nivel de amatori Sumo este pe categorii și se adresează și fetelor și băieților”, a declarat George Stanciu, Directorul Departamentului de Sumo din cadrul Federației Române de Kempo.

Pentru cine nu știe: sumo este sport olimpic!

Sumo este o formă competitivă de lupte full-contact, unde un luptător încearcă să-și scoată adversarul din ring sau să îl facă să atingă solul cu orice altă parte a corpului în afară de tălpi.

Caracterele din limba japoneză care denumesc sportul Sumo înseamnă „lovindu-se unul de celălalt”. Majoritatea oamenilor se referă la Sumo ca la „sportul acela de grași”, dar puțini știu că în spatele acestor luptători sunt ani de zile de disciplină și alimentație strictă.

Sumo își are originile în Japonia secolului al 16-lea, această formă de luptă avându-și rădăcinile într-un ritual de purificare numit Shinto. Cu timpul, aceste lupte au devenit tot mai populare, transformându-se într-unul dintre sporturile naționale japoneze.

Scopul oricărui practicant de Sumo este să ajungă într-o zi Yokozuna, care este titlul suprem pe care îl poate obține cineva în acest sport.

„La nivel mondial Sumo este un sport extrem de respectat, este recunoscut definitiv de COI , este sport olimpic. Federația noastră prin acest Departament de Sumo este și ea considerată tot o federație olimpică”, încheie Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…