Dinamo Kiev anulează amicalul contra celor de la FCSB din cauza lui Gigi Becali. Comunicatul oficial: cu ce i-a supărat latifundiarul pe ucraineni

Dinamo Kiev anulează amicalul contra celor de la FCSB din cauza lui Gigi Becali. Comunicatul oficial: cu ce i-a supărat latifundiarul pe ucraineni

Dinamo Kiev a emis un comunicat de presă conform căruia, echipa antrenată de Mircea Lucescu nu va mai disputa partida amicală împotriva celor de la FCSB din cauza declarațiilor pe care Gigi Becali le-a dat referitor la regimentul Azov.

Cei de la Dinamo Kiev s-au simțit insultați de declarațiile latifundiarului din Pipera și au decis să anuleze amicalul din data de 20 aprilie contra roș-albaștrilor și au decis să joace cu altă formație românească în acea dată, aceea fiind CFR Cluj.

Dinamo Kiev a anulat amicalul contra celor de la FCSB din cauza lui Gigi Becali

Managementul celor de la Dinamo Kiev s-a pus de comun acord că declarația lui Gigi Becali referitoare la regimentul Azov a fost inadmisibilă, iar din cauza acestora, amicalul FCSB – Dinamo Kiev se va anula.

Mircea Lucescu a comentat și anularea meciului și a spus că nu s-a găsit un stadion suficient de mare pentru această partidă.

Declarația pe care ucrainenii au găsit-o jignitoare a fost dată de patronul roș-albaștrilor în urmă cu câteva zile. Latifundiarul a oferit o serie de declarații controversate despre războiul desfășurat în Ucraina.

Managementul celor de la Dinamo Kiev consideră declarația lui Gigi Becali despre regimentul Azov este inadmisibilă. În aceste condiții nu vedem cum am putea găzdui acest meci amical. Acest lucru a fost deja comunicat celor de la FCSB.

Dinamo Kiev vrea să îi mulțumească lui Gigi Becali pentru că a ajutat la organizarea antrenamentelor și a găzduit echipa pe teritoriul României, dar punctează că cel mai important lucru în acest moment este independența țării.

În locul meciului cu FCSB, echipa noastră va disputa un meci amical împotriva campioanei CFR Cluj – este comunicatul oficial al celor de la Dinamo Kiev.

„Pentru că nu s-a găsit un stadion pe măsura evenimentului! Ba da, fiindcă inițial pe Arcul de Triumf trebuia să jucăm, pe 6 aprilie, dar atunci jucătorii mei nu erau deloc pregătiți și n-am putut. Apoi, s-a creat ideea unui turneu de anvergură, pe axa Varșovia – Istanbul – București, dar Arcul de Triumf e o arenă prea mică și acest meci nu mai e un simplu amical, noi trebuie să transmitem un mesaj, trebuie ceva de anvergură, pe măsura impactului pe care ni-l dorim”, a spus Mircea Lucescu pentru GSP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania