Ce semne i-a trimis Dumnezeu lui Gigi Becali că FCSB va lua campionatul: „Nu v-am spus că a făcut mingea, gazonul, porțile, iarba și tribunele?”

Ce semne i-a trimis Dumnezeu lui Gigi Becali că FCSB va lua campionatul: „Nu v-am spus că a făcut mingea, gazonul, porțile, iarba și tribunele?”

Gigi Becali (63 de ani) a dezvăluit ce semne i-a trimis Dumnezeu că FCSB va lua campionatul în sezonul 2021 – 2022.

FCSB nu a mai câștigat titlul în Liga 1 de șase sezoane, dar latifundiarul din Pipera este sigur că formația roș-albastră o să termine pe primul loc la finalul sezonului 2021 – 2022.

După ce Universitatea Craiova a încurcat-o pe CFR Cluj și FCSB a învins-o pe FC Voluntari, formația patronată de Gigi Becali a ajuns la 5 puncte în spatele liderului din Gruia.

Ce semne i-a trimis Dumnezeu lui Gigi Becali că FCSB va lua campionatul

Astfel, Gigi Becali a început din nou să creadă în câștigarea titlului și susține că Dumnezeu i-a dat semne că acest lucru se va întâmpla în sezonul actual.

„Spunea cineva că Becali zicea «până de Paște, pe primul loc». Păi, e posibil! Ce, îi batem noi, îi bate Voluntariul și venim pe locul 1. Ce, nu e posibil? Nu v-am spus că Domnul a făcut mingea, gazonul, porțile, iarba și tribunele?”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.

„Dacă vrea Domnul să iei campionatul, îl iei. Acum, din ce se vede, cam vrea. Nu cred că s-a întâmplat niciodată, cel puțin eu n-am văzut asta în 20 de ani de fotbal, să dai gol în ultima secundă.

Asta s-a întâmplat o dată cu Rapid, când a dat gol Bourceanu, dar acum de 3-4 ori. Așa sunt semnele, acum noi om vedea pentru că tot ce vorbim noi acum se poate spulbera dacă noi nu câștigăm cu CFR”, a transmis Gigi Becali.

FCSB urmează să se dueleze cu CFR Cluj, duminică, 17 aprilie, ora 20.30, în Gruia, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.

În cazul în care o învinge pe CFR Cluj, formația patronată de Gigi Becali se apropie la doar două puncte de liderul din Liga 1 și intră în cărți pentru lupta pentru titlu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania