Detaliile viitorului transfer al lui Alex Cicâldău: clauza prin care Universitatea Craiova „face” prețul de vânzare și de ce plecarea lui la Sampdoria e mai degrabă „fantamercato” | EXCLUSIV

Detaliile viitorului transfer al lui Alex Cicâldău: clauza prin care Universitatea Craiova „face” prețul de vânzare și de ce plecarea lui la Sampdoria e mai degrabă „fantamercato” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Alex Cicâldău la Sampdoria, despre care turcii scriu că e rezolvat pentru 8 milioane de euro, e departe de a fi parafat, iar ProSport a aflat motivele pentru care mutarea pare mai degrabă una de „fantamercato”, termen pe care italienii îl folosesc în cazul zvonurilor fanteziste despre diverse achiziții.

Astfel, unul dintre principalele obstacole pentru un viitor transfer al lui Cicâldău îl reprezintă o clauză pe care o are Universitatea Craiova prin care clubul patronat de Mihai Rotaru va încasa 20 la sută din suma cu care mijlocașul va fi vândut de Galatasaray.

Apoi, Sampdoria, clubul amintit de presa turcă, nu a scăpat total de grijile retrogradării, iar un dezastru precum ajungerea în Serie B ar bloca orice investiție de anvergură.

Cum „dictează” Mihai Rotaru în transferul lui Alex Cicâldău: de ce vor turcii minimum 8 milioane de euro pe el

Jurnaliștii turci, renumiți pentru exagerările lor în materie de transferuri, au anunțat că Alex Cicâldău va semna cu Sampdoria, iar Galatasaray va încasa 8 milioane de euro. Sursele ProSport susțin însă că această presupusă afacere este mai degrabă una „imaginată”, decât „realizată”.

Din informațiile noastre, există două motive principale care obstrucționează serios transferul lui Cicâldău la Sampdoria, cu toate că interes din partea clubului italian există pentru român, încă dinainte ca acesta să semneze cu Galata. Astfel, primul obstacol în calea mutării este suma de transfer pe care turcii o solicită în schimbul lui.

Concret, formația din Istanbul ar fi cerut, inițial, celor interesați, prin intermediari, nu în mod direct Sampdoriei, suma de 10 milioane de euro. După ce răspunsurile nu au fost pozitive, Galata și-a mai scăzut pretențiile dar a subliniat că prețul minim de vânzare este de 8 milioane de euro.

De ce s-a ajuns la această sumă? Sursele noastre afirmă că turcii vor să aibă un profit, chiar și unul mic, cu Cicâldău. Ei au plătit 6 milioane de euro celor de la Universitatea Craiova, dar Mihai Rotaru a fost un tip abil, ajutat și de experiența de negociatori a fraților Becali, și a cerut și un procent de 20 la sută dintr-o viitoare vânzare a internaționalului român. Astfel că Galata, la o sumă de 8 milioane de euro ar trebui să dea către oltenii 1.6 milioane de euro! Astfel, atunci când ar trage linie, turcii s-ar alege cu un profit de 400.000 de euro (fără să luăm în calcul salariul plătit jucătorului pentru sezonul actual).

Galatasaray speră să încaseze 8 milioane de euro în schimbul lui Alex Cicâldău. Sampdoria e în stand-by: situația din clasament blochează mutarea. Sursă foto: Profimedia

Sampdoria nu poate „închide” transferuri până nu e sigură că rămâne în Serie A

Al doilea motiv pentru care transferul lui Cicâldău la Sampdoria nu e nici sigur, nici foarte plauzibil are legătură cu situația în care se află clubul. În clasamentul din Serie A, gruparea din Genoa ocupă locul 15, cu 29 de puncte după 30 de meciuri jucate. În acest moment, Sampdoria are 7 puncte mai mult decât primul loc retrogradabil, ocupat de Venezia, care are însă și un joc mai puțin.

Niciun club amenințat cu retrogradarea în Serie B nu își permite să „închidă” transferuri de milioane pentru că diferențe de buget între primele două divizii sunt uriașe, mai ales din prisma încasărilor total diferite din drepturile TV.

Apoi, Sampdoria are o situație specială și din cauza faptului că fostul președinte al clubului, controversatul Massimo Ferrero a fost arestat la finalul anului trecut, într-un dosar de infracțiuni comerciale. De atunci, au apărut tot mai multe informații despre problemele financiare tot mai acute de la Sampdoria.

Impresarul Victor Becali a vorbit în urmă cu aproape două săptămâni, atunci când au apărut primele zvonuri despre plecarea lui Cicâldău la Sampdoria, despre șansele ca acest transfer să se realizeze.

„Sampdoria trebuie să rămână întâi în Serie A! În plus, ei sunt un club cu mari probleme financiare. Sunt povești cu oferta de 10 milioane de euro pe care nu se știe dacă o acceptă Galatasaray. Poți să spui că s-ar interesa, se poate interesa, eventual împrumut cu opțiune obligatorie. Există acum și această variantă”, a spus Victor Becali, la ProSport Live.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…