Dusan Uhrin face primul transfer la Dinamo! Ivan Pesic revine în „Ștefan cel Mare”! Pe cine mai are pe listă antrenorul ceh | EXCLUSIV

Dusan Uhrin face primul transfer la Dinamo! Ivan Pesic revine în „Ștefan cel Mare”! Pe cine mai are pe listă antrenorul ceh | EXCLUSIV
  • Publicat:

Dusan Uhrin va opera mai multe modificări în perioada următoare, în speranța că va salva Dinamo de la retrogradare. Prima este readucerea în „haită” a mijlocașului croat Ivan Pesic. ProSport vă prezintă toate detaliile mutării, dar și ce post vrea să mai acopere tehnicianul ceh

Liderii DDB și-au impus punctul de vedere și au arătat că sunt mai puternici din punct de vedere decizional decât tot managementul dinamovist! Răzvan Zăvăleanu și Iuliu Mureșan l-au susținut pe Flavius Stoican, dar cu toate acestea ultrașii l-au demis. În locul antrenorului de 45 de ani a fost adus Dusan Uhrin (54 de ani).

Antrenorul ceh este extrem de iubit de fani după ce a reușit sezonul trecut să salveze echipa de la retrogradare în niște condiții aproape imposibile. Același lucru trebuie să facă și acum! Pentru asta, tehnicianul ceh a început deja să își creioneze nucleul de jucători pe care îl va utiliza în play-out. Și va face și două transferuri! 

Dusan Uhrin face primul transfer la Dinamo! Ivan Pesic revine în „Ștefan cel Mare”! Pe cine mai are pe listă antrenorul ceh

Sursele ProSport susțin că mijlocașul de bandă croat Ivan Pesic (29 de ani) și-a dat deja acordul să revină în „Ștefan cel Mare”, iar zilele următoare se vor pune la punct detaliile contractului. Pe lângă Pesic, ar mai putea să ajungă și un fundaș central, pentru a repara o linie defensivă care a ajuns să fie cea mai slabă din Liga 1, cu 66 de goluri încasate.

Vine și Irobiso la Dinamo

Pe lângă Pesic, ofensiva dinamovistă va fi întărită și cu Christian Irobiso (28 de ani), atacant portughez care a evoluat ultima oară la Gaz Metan.

Acesta s-a înțeles de trei săptămâni cu Dinamo, dar memoriul său depus pentru a deveni liber, după ce Gaz Metan nu i-a plătit mai multe salarii, a tot fost amânat.

Ieri s-a anunțat decizia că Irobiso este liber de contract și astfel acesta este noul jucător al lui Dinamo.

Pesic revine în „Ștefan cel Mare” după 3 ani

Ivan Pesic a mai evoluat pentru Dinamo în perioada 2017 – 2019. Mijlocașul de bandă poate fi adus chiar dacă perioada de transferuri s-a terminat pentru că ultima echipă la care a evoluat este Vorskla – Naftohaz (locul cinci în primul eșalon) din Ucraina. Având în vedere că toate competițiile sportive din Ucraina au fost stopate din cauza invaziei ruse, toți sportivii au devenit liberi de contract și se pot legitima la alte cluburi, având dispensă din partea forurilor europene.

  • 1 gol în 23 de meciuri a marcat Pesic pentru Vorskla-Naftohaz
  • 5 goluri în 26 de meciuri a marcat Pesic pentur Dinamo
  • 9 echipe a bifat Pesic în carieră: Hajduk Split, Sibenik, Zadar, RNK Split, Dinamo, Șahtior Karagandî, Kaisar, Voluntari și Vorskla-Naftohaz
  • 400.000 de euro valorează Pesic în acest moment, conform transfermarkt.com
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…