Sportiva de top din România care e bună prietenă cu iubita lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva: „Are o finețe aparte” | SPECIAL

Sportiva de top din România care e bună prietenă cu iubita lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva: „Are o finețe aparte” | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viața privată a lui Vladimir Putin a fost tot timpul învăluită în mister. Presa internațională a speculat însă faptul că acesta ar avea o relație cu fosta mare gimnastă de la ritmică, Alina Kabaeva, cu care ar avea trei copii.

Nimeni însă nu a putut confirma decizia. Totul a rămas insă la nivel de zvon.

Plecând însă de la acest nume, Alina Kabaeva, Prosport a descoperit-o pe românca, nu mai puțin celebră, care are de mulți ani o relație de amiciție cu Kabaeva. Este vorba despre Irina Deleanu, actualul președinte al Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Sportiva de top din România care e bună prietenă cu iubita lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva: „Are o finețe aparte”

Irina Deleanu a acceptat să vorbească în exclusivitate despre presupusa soție a lui Putin.

Șefa gimnasticii ritmice din România s-a întâlnit ultima dată cu Kabaeva la Campionatul Mondial de la Pesaro din 2017.

„Sigur că o știu bine pe Alina Kabaeva. Când eu concuram la senioare, ea era junioară. Vă pot spune doar că a fost una dintre cele mai talentate gimnaste din lume. Avea tot ceea ce-i trebuie pentru a fi pe podium. Făcea individualul compus impecabil.

După ce ne-am retras din gimnastică ne-am întâlnit la multe competiții internaționale, ea fiind ambasadoarea gimnasticii ritmice mondiale. Am discutat de foarte multe ori. Are o finețe aparte. Despre ceea ce s-a scris în privința unei relații a ei cu Vladimir Putin, nu știu dacă este sau nu așa. Zvonuri sunt foarte multe și apar tot timpul. Dar nu am o informație certă în acest sens”, a precizat Irina Deleanu pentru Prosport.

Cine este și unde se ascunde Alina Kabaeva, amanta lui Putin?

Alina Kabaeva, amanta lui Putin, se ascunde în Elveția cu cei patru copii ai cuplului, au declarat unele surse din presa helvetă.

„În timp ce Vladimir Putin își desfășoară asaltul în Ucraina, atacând cetățeni nevinovați și provocând o criză a refugiaților, familia lui este adăpostită într-o cabană foarte privată și foarte secretă undeva în Elveția – cel puțin pentru moment”, a declarat una dintre acestea.

Se presupune că Alina, medaliată olimpică cu aur, are patru copii cu liderul rus, dar cei doi nu au confirmat oficial niciodată. Sursele spun că ar avea două gemene de șapte ani, născute lângă Lugano în Elveția în februarie 2015. Cei doi ar mai avea și doi fii.

Nu se știe dacă Vladimir Putin a divorțat sau nu

În 2008, ziarul „Moskovsky Korespondent” a scris că Putin a divorțat și ar urma să se însoare cu Kabaeva. Informația fost negată de Kremlin și ziarul a fost închis. Dar speculațiile au continuat cu numeroase presupuneri că au mai mulți copii și chiar că s-ar fi cununat în cadrul unei ceremonii ortodoxe private.

Kabaeva a fost o membră pro-Kremlin a parlamentului timp de opt ani, iar în 2014 a fost numită la conducerea grupului de stat National Media, cu un salariu anual de 10 milioane dolari. În ciuda acestor poziții importante, a fost rar văzută în public în ultimii ani.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…