Gică Popescu a cedat gratis Universităţii Craiova șase jucători de la academia sa, înaintea meciului pe care Farul îl joacă în Bănie!

Redactor:
Cosmin Staicu
Gică Popescu a cedat gratis Universităţii Craiova șase jucători de la academia sa, înaintea meciului pe care Farul îl joacă în Bănie!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu câteva zile înaintea meciului pe care echipa al cărei preşedinte este, Farul Constanţa, îl dispută contra Universităţii Craiova, astăzi, de la ora 20:30, Gică Popescu a cedat clubului condus de Mihai Rotaru nu mai puţin de şase juniori de la academia sa, care activează în Bănie.

Cei şase jucători sunt: Leonard Tîrşogoiu (atacant), Cosmin Stancu (fundaş central), Ionuţ Mitrache (mijlocaş central), Bogdan Pătru (fundaş stânga), Cosmin Raicovici (mijlocaş stânga), toţi născuţi în 2005 şi Adrian Daniel Buţurcă, un mijlocaş stânga născut în 2004.

Paul Răducan, conducătorul academiei lui Gică Popescu, a declarat pentru Gazeta de Sud, că jucătorii au fost cedaţi Universităţii Craiova fără pretenţii materiale şi fără procente dintr-un eventual viitor transfer.

Gică Popescu a cedat gratis Universităţii Craiova șase jucători de la academia sa, înaintea meciului pe care Farul îl joacă în Bănie!

Centrul de copii şi juniori al Universităţii Craiova este în plin proces de reorganizare, o dată cu numirea unui nou conducător în acest departament, Lucian Pretorian, fostul team-manager al primei echipe.

Delegare surprinzătoare la Craiova – Farul: Arbitrul care a greșit în derby-ul Olteniei în favoarea echipei lui Mihai Rotaru vine din nou în Bănie și e contestat de oaspeți.

 „Noi am fost deschişi întotdeauna colaborării şi am mai dat şi în trecut jucători Universităţii Craiova. Am semnat transferul a şase jucători de perspectivă. I-am cedat definitiv, fără niciun procent şi fără niciun ban, tot pentru a îmbunătăţi colaborarea dintre noi. Am luat această decizie pentru fotbal şi pentru educaţie. Repet: nu am făcut-o pentru bani! Vreau să subliniez că aceşti jucători au ajuns acolo ca urmare a solicitărilor primite din partea celor de la Universitatea Craiova pentru anumite posturi. Asta nu îneamnă că sunt cei mai buni. Avem şi alţi jucători de mare valoare, în care ne punem toate speranţele că vor reuşi să-şi facă loc în fotbalul de înaltă performaţă. Vor urma şi alte plecări în viitor, atât la Universitatea Craiova, cât şi la alte echipe care ne solicită juniorii, dar de data aceasta a fost fără procente”, a declarat Paul Răducan, pentru Gazeta de Sud.

Anunţul clubului Universitatea Craiova despre CCJ: „Centrul de Copii și Juniori al Științei trece într-o nouă etapă de dezvoltare și anunță că începe, din acest moment, o acțiune de selecție continuă la toate categoriile de vârstă. Ți-ai dorit mereu să faci parte din familia alb-albastră? Acum ai ocazia să demonstrezi ce poți pentru a fi alături de noi. Clubul nostru caută cei mai buni juniori, atât din Craiova, cât și din întreaga zonă a Olteniei, pentru dezvoltarea continuă a pepinierei alb-albastre. Vă așteptăm alături de noi, viitori pui de „lei”!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut