Portarul lui CFR Cluj, declarații halucinante în presa maghiară: „Atmosferă rece și multă presiune. Coechipierii mă privesc urât și mă ceartă”. Cum a vrut să-l dea afară Marius Șumudică și de ce vrea să joace în Ungaria

  • Publicat:
  • Actualizat:

Otto Hindrich, tânărul portar pe care se bazează Dan Petrescu, a oferit un interviu pentru kronicaonline.ro, site în limba maghiară. Acesta s-a destăinuit și a vorbit despre educația sa în spirit maghiar și despre faptul c Ss a vrut să-l transfere.

Otto s-a temut că răspunsul său ar putea deranja în România. „Cred că fotbalul maghiar ar fi un pas înainte, pentru că acolo este o altă lume. Am fost acolo de două ori în probe, când eram mic. Sunt atras, foarte atras (n.r. să joace în Ungaria), dar aș prefera să joc pentru Puskas și Frodi (Ferencvaros). Ar fi un pas înainte.

Dar vreau să joc cât mai mult aici, iar apoi mă voi gândi la lucruri de genul acesta. Am fost crescut 100% în spirit maghiar, dar nu vreau ca această problemă să fie ridicată în presa românească. Nu sunt sigur că le-ar plăcea răspunsul meu sau atitudinea mea”, a povestit portarul care are doar german pentru că nu vorbește germana.

Portarul lui CFR Cluj, Otto Hindrich, s-a destănuit în presa maghiară. Declarațiile care nu o să îi placă lui Dan Petrescu

Portarul de 19 ani spune că presiunea de la CFR este greu de suportat și afirmă că a fost certat de colegi după gafele din partida cu FCSB:

„Este o atmosferă rece și există presiune și există multă presiune. Jucătorilor nu le pasă cine este în echipă, ci doar să fie cei mai buni coechipieri. Ori de câte ori fac o greșeală, mă privesc urât și mă ceartă. Nu e vorba că nu mă plac. Mă plac și încearcă să mă ajute, dar când există o astfel de situație mă ceartă. De exemplu, după meciul cu FCSB. Există multă presiune la CFR”.

Otto Hindrich, portarul lui CFR Cluj, a făcut mai multe declarații în presa maghiară care ar putea să-l supere pe Dan Petrescu. Atmosfera nu e bună în Gruia, colegii îl privesc urât, iar Marius Șumudică a vrut să scape de el. Visul goalkeeper-ului e să evolueze în Ungaria. Sursă foto: SportPictures

„Mi-a spus să plec, că nu am ce căuta aici”

Goalkeeperul care a ajuns titular în echipa campioanei spune că i s-a cerut să plece, în timpul mandatului lui Marius Șumudică. Daniel Tudor era atunci antrenor cu portarii.

„Când am revenit la CFR în vară și am început să joc după o accidentare. În plus, a fost un antrenor cu portarii care nu mă plăcea foarte mult și mi-a spus să plec, că nu am ce căuta aici. Antrenamentele nu mergeau bine pentru că este dificil după accidentare. Dar apoi lucrurile s-au schimbat, a venit Dan Petrescu și lucrurile au luat-o în altă direcție”, a povestit Hindrich.

700.000 de euro a vrut să plătească Akamemia Puskas pentru Hindrich, ofertă declinată de CFR. Otto spune că este sensibil la critică și îl afectează orice comentariu negativ, chiar și de pe internet. „Am intrat pe facebook și am început să citesc comentarii. Oamenii mă certau, spuneau că nu sunt un portar bun. M-a supărat foarte, foarte tare. Părinții îmi spun mereu să nu iau în considerare comentariile pentru că oricine are un telefon și acces la internet poate posta. Iar oamenii nici nu se gândesc la ce ar putea însemna un comentariu, că unii oameni, ca mine, îl iau foarte personal”, s-a destăinuit Hindrich pentru sursa citată.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…