Dayana Yastremska, dezlănțuită după ce a fugit de război prin România! Ucraineanca o așteaptă pe Sorana Cîrstea în semifinale la Lyon 

Alexandru Tăcină
Dayana Yastremska, dezlănțuită după ce a fugit de război prin România! Ucraineanca o așteaptă pe Sorana Cîrstea în semifinale la Lyon 

Dayana Yastremska (Ucraina, 140 WTA) a reușit a treia victorie consecutivă la turneul WTA 250 de la Lyon (Franța) și s-a calificat în semifinalele competiției, la doar câteva zile după ce a fugit din calea războiului din Ucraina.

Dayana Yastremska e de neoprit la turneul de la Lyon, la care ucraineanca a primit un wild card după ce a fugit de război prin Vama Isaccea (România). Yastremska a învins-o vineri cu 6-4, 7-6(3) pe Jasmine Paolini (Italia, 48 WTA), a cincea favorită a competiției.

În semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 193.127 de euro, Dayana Yastremska o așteaptă pe învingătoarea partidei Sorana Cîrstea (România, 30 WTA) – Anna Bondar (Ungaria, 79 WTA), programată după ora 20:00.

Dayana Yastremska, dezlănțuită după ce a fugit de război prin România! Ucraineanca o așteaptă pe Sorana Cîrstea în semifinale la Lyon

Dayana Yastremska a reușit performanța de a se califica în prima semifinală a sezonului în circuitul WTA, în condițiile în care weekendul trecut a trăit cele mai grele momente din viața ei! După două nopți petrecute într-o parcare subterană, Dayana și părinții ei au auzit povești despre oameni care fugeau cu barca spre România, pentru că granițele cu Republica Moldova erau închise. Astfel, Dayana și Ivanna s-au urcat în mașina tatălui lor, care a condus aproximativ 250 de kilometri, până la Izmail, un oraș din Delta Dunării. În timpul călătoriei, pagubele provocate de război i-a șocat: clădiri transformate în moloz și mult fum.

Tatăl Dayanei a parcat mașina la Izmail, iar familia a mers pe jos cinci minute până la port, la bacul care avea să le ducă pe Dayana și sora ei în România. Yastremska nu a uitat să le mulțumească românilor pentru ajutor, printr-un mesaj pe InstaStory: „O primire foarte călduroasă! Toți cetățenii pașnici ucraineni sunt întâmpinați cu dragoste. Mulțumesc, România!”. După câteva ore petrecute la București, Yastremska a zburat la Lyon, iar în primul tur a învins chiar o româncă, pe Ana Bogdan (97 WTA), cu 3-6, 7-6(7), 7-6(7). Apoi, pentru ucraineancă au urmat victorii în minimum de seturi cu Cristina Bucsa (Spania, 139 WTA), scor 6-2, 6-3, respectiv 6-4, 7-6(3) cu Jasmine Paolini.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]