Gigi Becali a adus primii refugiați ucraineni la baza FCSB din Berceni! Programul clubului a fost dat total peste cap

Gigi Becali a adus primii refugiați ucraineni la baza FCSB din Berceni! Programul clubului a fost dat total peste cap
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luni spre marți seară au ajuns la baza sportivă a celor de la FCSB primii refugiați plecați din Ucraina.

Zilele trecute Gigi Becali, a anunțat ca oferă ajutor persoanelor care au fugit de război în țara noastră, iar luni se pare că au ajuns primele persoane.

Baza FCSB adăpost pentru refugiați. Juniorii trimiși acasă

Primele 60 de persoane au ajuns, în mare parte fiind femei si copii, anunță GSP. Patronul FCSB a promis cazare în anumite locații pe care le deține, printre care și baza sportivă a propriei echipe din Berceni.

Persoanele au fost cazate într-un corp separat al bazei abia terminat, dar care nu este utilat complet. Însă s-au achiziționat câteva zeci de saltele.

„În baza din Berceni pot încăpea 400-500 de oameni. Am luat și saltele. Pe lângă cele două paturi din camere, putem pune încă o saltea. Pot sta 3-4 persoane în cameră. Au căldură, au baie, avem bucătărie pentru a le face mâncare. Avem condiții bune”, a declarat Becali la Pro X.

Patronul FCSB i-a anunțat pe angajații săi că în zilele următoare vor mai veni persoane, astfel va fi nevoie ca toate grupele de juniori să fie trimise acasă și să vină la bază doar pentru antrenamente.

„Sunt frați cu noi, sunt ortodocși în credință”

Într-o intervenție la Antena 3, patronul roș-albaștrilor a spus că va face tot posibilul să ajute nu doar cu baza de antrenamente ci și prin alte mijloace.

„Dacă o să fie probleme mai mari o să văd ce fac. Nu mai contează, plătesc la hoteluri prin Galați, prin Bucovina, plătesc să stea oamenii. Păi, lăsăm creștinii noștri ortodocși să stea pe străzi? Sunt frați cu noi, sunt ortodocși în credință. Numai unul nu ține cont de frați și omoară frați”

Gigi Becali a explicat și de ce pune în pericol activitatea echipei mari pentru a veni in ajutorul oamenilor plecați din Ucraina.

„Îmi mai arde mie de echipă acum, în momentele astea? Nu vedeți ce se petrece, e război, mor oamenii, femeile cu copii stau pe drumuri. Noi să facem fotbal și lumea să moară pe străzi? Eu așa ceva nu accept”

„Nimeni în această lume nu poate să fie iertat pentru crime de mii de oameni”

Gigi Becali a vorbit și despre liderul rus Vladimir Putin, a cărui minte spune că este întunecată și că și-a dat seama de prostia pe care a făcut-o.

„Eu cred că și-a dat seama de prostia pe care a făcut-o și acum, încet, încet, vrea să dea înapoi.

Oamenii dacă au mintea întunecată, le întunecă dracii mintea și mai mult și îi îmbată de putere, dar nu își dau seama. După care realizează tâmpenia pe care au făcut-o.

Așa ceva nu mai poate să fie iertat. Există în cartea vieții o rubrică separată care începe cu Irod, cel care a omorât 22.000 de prunci, și acolo, în rubrica aia separată, sunt criminalii lumii. El va fi scris în cartea aceea, în rubrica aia, pentru care nu există mântuire și nu există nici iertare.

Nimeni în această lume nu poate să fie iertat pentru crime de mii de oameni.”

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×