Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Cum a decurs operația Jaquelinei Cristian, după accidentarea teribilă suferită la Doha! Românca, încurajată de o campioană a tenisului care știe ce înseamnă suferința

Cum a decurs operația Jaquelinei Cristian, după accidentarea teribilă suferită la Doha! Românca, încurajată de o campioană a tenisului care știe ce înseamnă suferința

Alexandru Tăcină
Cum a decurs operația Jaquelinei Cristian, după accidentarea teribilă suferită la Doha! Românca, încurajată de o campioană a tenisului care știe ce înseamnă suferința

Jaqueline Cristian (România, 65 WTA) a suportat o intervenție chirurgicală la genunchiul drept, iar operația a decurs bine! Jucătoarea în vârstă de 23 de ani se afla într-o ascensiune spectaculoasă, dar a suferit un ghinion teribil în meciul din turul secund la Doha, la scorul de 6-2, 2-2 cu Daria Kasatkina (Rusia, 28 WTA).

Jaqueline Cristian a anunțat că operația pe care a suferit-o la genunchi a decurs conform planului! Chiar dacă va rata turneele de la Indian Wells (7 – 20 martie) și Miami (21 martie – 3 aprilie), ambele din seria WTA 1000, „Contesa Dracula” plănuiește să revină mai puternică pe terenul de tenis.

Românca a primit și un mesaj de încurajare din partea unei campioane a circuitului WTA care știe ce înseamnă suferința! Andrea Petkovic (Germania), jucătoarea cu care Jaqueline Cristian a făcut tandem în proba de dublu de la Australian Open 2022, a susținut-o moral pe sportiva din România.

Cum a decurs operația Jaquelinei Cristian, după accidentarea teribilă suferită la Doha

Jaqueline Cristian a avut ghinionul de a se accidenta grav la doar o zi după ce obținuse prima victorie a carierei în fața unei jucătoare din Top 20, scor 6-4, 6-3 cu Elena Rybakina (Kazahstan, 20 WTA) în primul tur la Doha. Jaqueline a călcat greșit și a urlat de durere în timpul meciului cu Daria Kasatkina, fiind nevoită să părăsească terenul în scaunul cu rotile. Din fericire, operația a decurs bine:

„Vă mulțumesc foarte mult pentru mesaje și suport! Operația a decurs foarte bine, mulțumită domnului doctor Ion Codorean, iar acum urmează perioada de recuperare, care este la fel de importantă ca operația! Fac tot ce trebuie pentru a reveni cât mai repede și sunt sigură că toată perioada asta mă va face mai puternică”, a scris Jaqueline Cristian, pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by JAC (@jaqueline_cristian)

Jaqueline Cristian, încurajată de Andrea Petkovic

Andrea Petkovic, fostă ocupantă a locului 10 mondial, a avut un mesaj de susținere pentru Jaqueline Cristian: „Fii puternică, fată! Abia aștept să te întorci!”. Petkovic știe cel mai bine ce înseamnă suferința, sportiva care reprezintă Germania confruntându-se cu numeroase accidentări în carieră.

Andrea a scris și o carte autobiografică, în care povestește despre copilăria și adolescența ei în Darmstadt (Germania), ca fiică a unor emigranți din fosta Yugoslavie, despre întâlniri tulburătoare pe terenul de joc sau în preajma acestuia, despre sufletul ei sârbo-german sfâșiat și nopți sălbatice în New York, despre corpul feminin în sportul de performanță și despre marea ei dragoste pentru literatură și muzică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Cancan.ro
Marian Godină, uimit de gustarea pescărească de 180 de lei comandată la Constanța: „Am crezut că au adus meniul de copii”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Sony cedează? Următorul joc God of War va fi lansat pe disc
Go4Games
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Promotor.ro