Prezentatorul televiziunii de stat a Rusiei a făcut un anunț tulburător, care i-a blocat pe toți cei care urmăreau emisiunea: „Avem 500 de focoase nucleare cu care putem distruge SUA și toată țările NATO! La ce ne mai trebuie o lume, dacă Rusia nu e în ea?”

Redactor:
Robert Vișan

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dmitri Kiselyov, prezentatorul programului săptămânal „Vesti Nedeli”, a șocat cu introducerea sa aprobatoare la adresa președintelui Vladimir Putin și a acțiunilor acestuia.

După ce Vladimir Putin a ordonat să înceapă războiul în Ucraina și s-a instaurat haosul acolo, mai mulți ucraineni s-au văzut nevoiți să părăsească țara natală și să se refugieze prin vecini, chiar și în România.

Statele Unite ale Americii au dezaprobat acțiunile președintelui Rusiei și l-au acuzat că minte cu privire la amenințările pe care țara sa le-ar fi primit pentru a-și justifica acțiunile violente.

Prezentatorul televiziunii de stat a Rusiei a făcut un anunț tulburător, care i-a blocat pe toți cei care urmăreau emisiunea

După nebunia declanșată de către ruși, țările din Occident au decis să adopte sancțiuni împotriva statului condus de către Vladimir Putin, sancțiuni ce afectează economia țării.

Prezentatorul Dmitri Kiselyov, însă, s-a plasat de partea lui Vladimir Putin și și-a șocat telespectatorii. Acesta s-a declarat pro bombardării tuturor statelor membre NATO, având în vedere faptul că Rusia nu face parte din această grupare.

„Submarinele noastre sunt capabile să lanseze peste 500 de focoase nucleare, ceea ce garantează distrugerea SUA și a tuturor țărilor NATO. De ce avem nevoie de o lume dacă Rusia nu este în ea?”, a spus Dmitri Kiselyov, potrivit The Moscow Times.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…