Paulo Fonseca, fostul antrenor al Romei, a scăpat de războiul din Ucraina prin România: „Sunteţi absolut incredibili”

Paulo Fonseca, fostul antrenor al Romei, a scăpat de războiul din Ucraina prin România: „Sunteţi absolut incredibili”

Paulo Fonseca a reușit să părăsească Ucraina și a ajuns în România, alături de familia sa. Fostul antrenor al celor de la AS Roma a fost prins în războiul de la Kiev, iar în cursul zilei de duminică, cu sprijinul ambasadei portughezei, a fost evacuat.

Tehnicianul de 48 de ani a trecut vama prin Republica Moldova, alături de soție și fiul său. Ulterior, aceștia s-au îndreptat spre aeroport, pentru a ajunge în Portugalia, anunță Dailymail.co.uk. În microbuzul în care i-a transportat s-au mai aflat și câțiva membri ai staff-ului tehnic de la Șahtior Donețk.

Paulo Fonseca, fostul antrenor al al celor de la AS Roma, a scăpat de războiul din Ucraina prin România

Paulo Fonseca și Katerina Ostruşko au un băiat împreună, din 2019. Cei doi s-au cunoscut în Ucraina, pe vremea în care antrenorul o pregătea pe Șahtior. Între 2019 și 2021, Fonseca a fost pe banca Romei.

Soția cu origini ucrainene a postat un mesaj de mulțumire tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea refugiaților.

„Prietenilor noştri din toată lumea. Sunteţi absolut incredibili! Mulţumim pentru sprijinul uriaş, pentru rugăciunile şi ajutorul vostru în zilele noastre cele mai întunecate. Mulţumită vouă, eu şi familia mea suntem în siguranţă acum.

Îmi voi aminti pentru totdeauna bunătatea voastră. Fiecare mână de ajutor, fiecare cuvânt, sunt absolut zdrobită. Inima mea e frântă. Atâta durere şi frică în două zile groaznice. Războiule criminal, te urăsc, Ucraina, te iubesc!”, a scris Katerina Ostruşko pe Instagram.

Paulo Fonseca și familia sa. Sursă foto: Instragram Katerina Fonseca

Paulo Fonseca nu este singurul nume important din lumea sportului care a intrat pe teritoriul României, pentru a părăsi Ucraina. Dayana Yastremska (Ucraina, 21 de ani), una dintre vedetele circuitului WTA, a fugit din orașul natal, Odesa, alături de sora ei mai mică, intrând în România prin trecerea de la Isaccea.

Dayana Yastremska nu a zăbovit prea mult în România după ce a fugit din calea bombardamentelor rușilor. Tânăra jucătoare de tenis, care a ocupat și locul 21 mondial, aflată în prezent pe 120 WTA, a plecat vineri cu bacul din Odesa dar nu a dorit să se refugieze în România.

Dayana Yastremska a anunțat că a ajuns cu bine în Franța, după ce a fugit de război prin trecerea de la Isaccea: „Obosită, dar eu și sora mea suntem în siguranță! Mulțumim, Franța! Ucraina, fii puternică! Ne e dor de casă, de mama și de tata”, a scris sportiva, în descrierea fotografiei din camera de hotel. Yastremska nu a uitat să le mulțumească românilor pentru ajutor, printr-un mesaj pe InstaStory: „O primire foarte călduroasă! Toți cetățenii pașnici ucraineni sunt întâmpinați cu dragoste. Mulțumesc, România!”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania