Gafă uriașă a celor de la UEFA în ziua neagră în care Vladimir Putin a început războiul, lansând rachete pe teritoriul Ucrainei! Ce mesaj au putut transmite oficialii forului european pe rețelele de socializare

  • Publicat:
  • Actualizat:

UEFA s-a făcut de râs în poate cea mai neagră zi din an, cea în care Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Oficialii forului european au produs o gafă uriașă, taxată în mediul online de foarte mulți fani ai fotbalului

Pe contul oficial de Twitter al UEFA Europa League, în această dimineață, a fost postat mesajul „O zi de joi plăcută tuturor!”, ce a scandalizat pe toată lumea. S-a întâmplat la doar câteva ore după ce președintele Rusiei a anunţat demararea operațiunii militare în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din estul țării.

Astăzi este programat returul șaisprecimilor Europa League, cap de afiș fiind duelul dintre Napoli și Barcelona

Gafă uriașă a celor de la UEFA în ziua neagră în care Vladimir Putin a început războiul

În Ucraina, au fost raportate explozii în Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și la aeroportul din Kiev. Situația este cumplită în acest moment în țara vecină.

După ce foarte mulți internauți au condamnat mesajul forului european, postarea a fost ștearsă.

Situația este cruntă în țara vecină. Mircea Lucescu se află în izolare la baza lui Dinamo Kiev, iar alți fotbaliști români, printre care Mihai Leca și Valentin Cojocaru, sunt blocați în țara vecină și speră să revină cât mai repede în România.

Gafă uriașă a celor de la UEFA. Sursă foto: captură ProSport

„Deocamdată stau și aștept să văd ce se întâmplă. Sâmbătă trebuia să jucăm cu Inhulets Petrove, locul 14, la Kiev, dar să vedem ce e cu starea de urgență. Ministrul Tineretului și Sportului a suspendat orice manifestare sportivă pentru 30 de zile. Parlamentul a ratificat starea de urgență, e clar că nu mai jucăm deocamdată. Să vedem până când ține nebunia asta.

Eu stau la bază, nu am contact cu nimeni. Jucătorii sunt puțin speriați. Noi nu avem mulți străini, mai rău este pentru echipele cu mulți străini că ambasadele le cer, desigur, să plece.

Vai de capul nostru ce ne este dat să trăim, n-aș fi crezut niciodată că mai este posibil așa ceva”, a declarat Mircea Lucescu pentru Fanatik.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…