Miliardarul de la FCSB e de neoprit: Gigi Becali îi dă lovitura decisivă lui Nicușor Dan, primarul Bucureștiului! „E totul trecut în acte și în contabilitate. Directorul lor a semnat!” | EXCLUSIV

Daniel Vlad
Miliardarul de la FCSB e de neoprit: Gigi Becali îi dă lovitura decisivă lui Nicușor Dan, primarul Bucureștiului! „E totul trecut în acte și în contabilitate. Directorul lor a semnat!” | EXCLUSIV
Gigi Becali ii da lovitura decisiva lui nicusor dan primarul bucurestiului e totul trecut în acte si in contabilitate

Gigi Becali a dezvăluit pentru ProSport că fostul primar al Bucureștiului Gabi Firea nu a avut nicio legătură în contractele semnate dintre cele două părți. După ce Nicușor Dan a afirmat că înțelegerea patronului FCSB pentru recompensare cu vechea administrație nu apare semnată nicăieri în acte, latifundiarul din Pipera susține că edilul Capitalei este într-o mare eroare.

În cursul zilei de miercuri Gigi Becali și Nicușor Dan au avut un schimb de replici, după ce FCSB a pierdut procesul cu Primăria București.

Primăria Capitalei susține că FCSB nu a plătit chiria pentru 15 meciuri jucate pe Arena Națională, iar Gigi Becali are de plătit o datorie de 1.056.969 de lei.

Miliardarul de la FCSB e de neoprit: „Nicușor e băiat bun, dar aici bate câmpii și este de pe altă lume. Nu o să rămână așa. Vom depune toate actele. A semnat un director de la ei!”

Patronul roș-albaștrilor a anunțat că are de gând să facă recurs, toate acestea deoarece FCSB a plătit pentru gazonul instalat pe Arena Națională.

După ce Nicușor Dan a afirmat că înțelegerea celor de la FCSB cu vechea administrație nu apare stipulată în niciun act, Gigi Becali a reacționat pentru ProSport:

„Vă rog să îi transmiteți lui Nicușor că totul este trecut în acte, este trecut și în contabilitatea lor. Sunt acte foarte clar făcute, Nicușor e băiat bun, dar în cazul ăsta e de pe altă lume. E trecut totul de scădere, totul de compensare, actele sunt făcute ca la carte. Cum spune el că nu-mi apare înțelegerea în niciun act?

Noi am făcut acte și de scadență. Aici Firea nu are nicio treabă, că tot spune el de vechea administrație. A semnat un director de la ei, directorul lor a semnat, iar ei ne spun acum că nu trebuia să semneze directorul ăla. Ne spun că trebuia să semneze un alt director, dar e problema mea, băi, Nicușor? Păi, e problema mea că ăla nu trebuia să semneze? Să fie sănătoși!

Eu voi depune actele astea și o să câștig sigur, nu o las așa. Nicușor să se ducă și să caute cu atenție în contabilitatea lor! O să mă duc acum cu toate actele de compensare, cu toate notele. Eu am băgat banii mei acolo și nu sunt fraier”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]