Simona Halep nu l-a uitat nici pe Ilie Năstase și i-a dat un răspuns tăios: „O să joc unde vreau!”

Simona Halep nu l-a uitat nici pe Ilie Năstase și i-a dat un răspuns tăios: „O să joc unde vreau!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep nu l-a uitat nici pe Ilie Năstase, iar românca a dezvăluit că nu-și va schimba strategia, după rezultatele mai puțin bune din ultima perioadă.

Fostul lider mondial a anunțat că se va ține de programul pe care l-a stabilit. Asta chiar dacă Ilie Năstase i-a recomandat să evite turneele mici, mai ales înaintea unor turnee precum cel de la Roland Garros sau Wimbledon, pe care Halep le-a și câștigat.

„Eu îmi doresc ca Simona să joace mai puține turnee mici, e mult mai importantă să fie odihnită și 100% la turneele mari. Eu n-aș juca turnee mici înaintea unui turneu de Grand Slam”, spunea Ilie Năstase.

Simona Halep, răspuns și pentru Ilie Năstase: „Îmi fac programul așa cum am hotărât!”

După ce a pus-o la punct pe Jelena Ostapenko, Simona Halep a ținut să-i răspundă și lui Ilie Năstase: aceasta este decisă să revină printre cele mai bune jucătoare din lume, așa că are de gând să participe la cât mai multe turnee, dovadă prezențele la Doha și Dubai.

Jucătoarea noastră a dezamăgit crunt în ultimul turneu, cel de la Doha. Caroline Garcia a învins-o pentru a doua oară în carieră pe Simona Halep la capătul unui joc încheiat în două seturi, scor 4-6, 3-6! Halep a fost de nerecunoscut, iar scorul întâlnirilor directe a devenit 7-2 pentru sportiva noastră.

„O să-mi fac programul așa cum am hotărât, o să joc turneele pe care le joc mereu, încă am clasament destul de bun. Să vedem cum o să fiu la sfârșit de an, dar momentan intru la turneele pe care vreau să le joc, acolo unde mă simt bine”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep se află tot în deșert: continuă cu același tenis închistat, la țăcăneală, așteptând greșeala adversarei” – Cristian Tudor Popescu

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×