Rapid, lovitură de proporții! Adrian Mutu are șanse mari să devină noul antrenor al giuleștenilor, în locul lui Mihai Iosif

Andrei Preotu
Rapid, lovitură de proporții! Adrian Mutu are șanse mari să devină noul antrenor al giuleștenilor, în locul lui Mihai Iosif

Rapid este gata de o lovitură de proporții: Adrian Mutu are șanse mari să vină pe banca nou-promovatei în Liga 1, după seria proastă pe care giuleștenii au avut-o în ultima perioadă.

După eșecul cu CFR Cluj, scor 1-2, Mihai Iosif nu mai este dorit de Victor Angelescu și Daniel Niculae, iar Adrian Mutu ar putea fi noul antrenor al echipei înainte de debutul play-out-ului.

Adrian Mutu era pe lista Federației Române de Fotbal pentru postul de selecționer al echipei naționale a României, dar Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță l-au preferat pe Edi Iordănescu.

Rapid, gata să-l aducă pe Adrian Mutu în locul lui Mihai Iosif

Recent, Marius Șumudică a fost demis de la Yeni Malatyaspor, din Turcia, și s-a discutat despre o posibilă revenire a sa la Rapid. Inclusiv Mihai Iosif, actualul antrenor al giuleștenilor, a declarat că îl așteaptă.

Totuși, varianta cea mai probabilă este sosirea lui Adrian Mutu.

Liber de contract după despărțirea de FC U Craiova, Adrian Mutu negociază cu șefii Rapidului în această perioadă. Fostul mare internațional ar urma însă să nu păstreze și staff-ul lui Mihai Iosif, în care se află și fostul mare fundaș Adrian Matei.

Discuțiile dintre părți sunt avansate, iar șansele ca Mutu să bată palma cu giuleștenii sunt foarte mari, conform GSP.

Rapid mai are șanse doar teoretice să prindă play-off-ul Ligii 1, așa că Adrian Mutu ar urma să pregătească mai degrabă sezonul viitor, în care giuleștenii își doresc să atace calificarea în cupele europene.

Sunt supărat pentru rezultat! Nu sunt supărat pentru pierderea play-off-ului, dar sunt dezamăgit pentru că puteam mult mai mult” – Mihai Iosif, după meciul CFR Cluj – Rapid 2-1

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]