Amendați și interziși pe stadioane, fanii utiști se apără: „Țapi ispășitori ies mereu băieții aflați în baza de date a Jandarmeriei”

Redactor:
Călin Mnerie
Amendați și interziși pe stadioane, fanii utiști se apără: „Țapi ispășitori ies mereu băieții aflați în baza de date a Jandarmeriei”
  • Publicat:

De câteva zile, 52 de suporteri ai echipelor UTA și Dinamo au aflat că sunt pasibili de amenzi și rămânerea pentru un an de zile în afara stadioanelor, ca urmare a incidentelor din centrul orașului Arad.

Cu 4 ore înainte de primul fluier al confruntării dintre formațiile lui Badea și Stoican, încheiată la egalitate (0-0), susținătorii celor două grupări și-au împărțit câțiva pumni pe terasa restaurantului Pergola, prilej cu care Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, cea care a asigurat ordinea în ziua partidei, a demarat o anchetă.

„Pe undeva, ne așteaptam să fim amendați aiurea”

Cât de bine a fost făcută această anchetă rămâne de văzut, căci câțiva suporteri ai „Bătrânei Doamne” au primit deja sancțiunile, or ei nici măcar nu erau la fața locului, când a izbucnit scandalul. O parte dintre cei amendați deja se aflau pe terasa Clubului Nerv, la o bere, departe de zona stadionului (unde nu se vând băuturi alcoolice în ziua meciurilor), dar și de localurile unde jandarmii au însoțit galeriile celor de la Dinamo (PCH și Peluza Sud). Într-adevăr, după cele întâmplate la Pergola, forțele de ordine au descins la localul de pe malul Mureșului și au făcut legitimări în rândul ultrașilor utiști, cărora mai apoi le-au aplicat amenzi.

„Din câte știu eu, aproximativ 15 băieți au primit deja amenzi din partea Jandarmeriei din Timișoara și ne mirăm cu toții de ce. Ca și cu alte ocazii, când i-am avut oaspeți pe prietenii noștri danezi de la Aarhus,  ne-am întâlnit la localul de pe malul Mureșului, departe de stadion, unde am putut povesti la o bere. La un moment dat, ne-am pomenit cu jandarmii la terasă, fiind obligați să ne legitimăm. Ne-am conformat, cu atât mai mult cu cât ne știam nevinovați. Pe de altă parte, simțeam că se va întâmpla asta, adică să fim amendați aiurea, căci s-a mai întâmplat și cu alte ocazii. Când există un incident, țapi ispășitori ies mereu suporterii aflați în baza de date a Jandarmeriei și cam asta s-a întâmplat și acum. Evident, vom contesta în Instanță sancțiunile, avem și avocați care ne vor ajuta în acest sens, mai rămâne de văzut în câte luni de zile ne vom câștiga dreptatea. Din păcate, astfel de acțiuni pot dura și până la un an de zile, timp în care băieții interziși pe stadioane nu au ce face și nu vor mai putea veni la meciuri”, spune unul dintre liderii galeriei utiste.

„De fiecare dată, suporterii lui Dinamo sunt plimbați prin Arad, ca la circ”

Tot acesta nu înțelege modul în care a acționat Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara în ziua meciului dintre UTA și Dinamo.

„Galeria noastră, ori de câte ori merge în deplasări, este izolată ori în țarcuri, cum s-a întâmplat la București, cu ocazia meciului cu Rapidul, ori stă în afara orașului, așa cum a fost cazul partidei de vinerea trecută, de la Craiova. Doar când există un culoar sigur, jandarmii din alte orașe ne duc direct la stadion și apoi ne conduc din nou în afara orașului. La Arad, în special când vine Dinamo, e haos.

Suporterii sunt plimbați prin centrul orașului ca la circ, perturbând liniștea și ordinea. Din câte am înțeles, jandarmii din Timișoara nici nu au știut că în galeria dinamovistă sunt cele două facțiuni, PCH și Peluza Sud și au gestionat și din punct de vedere rău situația. Din câte am auzit, la Pergola au ajuns cei de la Peluza Sud, care s-au luat de oameni, de fete, pe stradă, de aceea au și intervenit câțiva oameni, fani din zonă și oricum nu a fost mare lucru. În fine, nu e treaba noastră cum își organizează Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara acțiunile, spunem doar că trebui să învețe de la colegii lor din alte orașe cum se fac lucrurile, în așa fel încât să nu apară incidente”, a mai spus ultrasul arădean.

Vă reamintim că vineri, Jandarmeria timișoreană a aplicat amenzi în cuantum de 9900 de lei pentru fanii dinamoviști și utiști, amenzi care – în majoritatea lor – vor fi contestate. Ca și interzicerea accesului pe stadioane, timp de un an de zile.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×