Acasa » Alte Sporturi » Tatuajele îl duc spre victorie! Povestea impresionantă a campionului român de la triatlon! FOTO

Tatuajele îl duc spre victorie! Povestea impresionantă a campionului român de la triatlon! FOTO

Tatuajele îl duc spre victorie! Povestea impresionantă a campionului român de la triatlon! FOTO

Alex Toma, unul dintre cei mai buni triatloniști din România, poartă cu el în fiecare secundă pe brațul drept, prin două tatuaje, amintirea părinților săi pe care nu-i mai are, iar succesele sale din competiții sunt pentru ei.

În familia lui Alex Toma, sportul a fost ca o a doua religie! Tatăl său a fost coleg la FC Argeș cu marele Dobrin, iar mama a făcut handbal de performanță!

„Am 3 tatuaje, două sunt dedicate părinților mei, iar cel de-al treilea este cel care mă reprezintă. Sunt eu în timp ce înot, fac bicicletă și alerg. Practic este sportul pe care îl iubesc enorm, triatlonul”, spune Alex Toma.

Până să ajungă să câștige medalii la cele mai grele competiții de triatlon și să doboare record după record, Alex a practicat alte 3 sporturi.

„La 7 ani m-am apucat de înot și de atunci au trecut 24 de ani. Apoi, timp de 8 ani am făcut fotbal și după, un an de atletism” – Alex Toma, campion la triatlon. 

Accidentarea de la fotbal l-a împins către triatlon

Ani de zile, Alex a practicat în paralel înotul și fotbalul, dar la un moment dat a trebuit să aleagă unul dintre ele din cauza unei accidentări.

„M-am accidentat la un meci de fotbal și am stat șase luni cu piciorul în ghips, iar un an am stat pe bară. După, m-am apucat de triatlon”, mai spune Alex Toma.

Sportivul antrenor s-a apucat de triatlon dintr-o întâmplare.

„De ziua mea, părinții copiilor mei de la înot mi-au făcut o surpriză și mi-au luat un voucher pentru a-mi achiziționa o bicicletă și un neopren pentru a înota în ape deschise”  – Alex Toma

I-a dedicat tatălui un record

Alex a concurat în cele mai grele competiții de triatlon de pe Glob. El a doborât record, după record, ultimul la finalul anului trecut, la ultima competiției europeană la care a participat în Turcia.

Succesul i l-a dedicat tatălui său, pe care l-a pierdut în urmă cu un an și trei luni și care era fanul lui numărul 1.

„Recordul vine în urma unei munci de 7 ani, mi-am dorit foarte mult să reușesc acest record pentru tatăl meu. Înainte ca tata să se prăpădească, recordul era tot al meu, dar după ce el nu a mai fost, recordul a fost doborât de un alt sportiv! Acesta a fost motivul pentru care mi-am dorit enorm să îl dobor din nou eu” , adăugat Alex Toma.

Alex este și antrenor de înot și de triatlon, iar prin mâinile lui au trecut sute de sportivi.

„Aceasta este a doua generație pe care o am. Din prima generație, cu cei pe care îi pregătesc de 10, 11 ani, sunt mari, o parte din ei sunt în lotul național de triatlon, practică triatlonul, câțiva înotul, sunt foarte mândru de ei. Am început să mă antrenez cu ei” – Alex Toma

A terminat pe locul 2 Cupa Mondială din Malaysia

Printre multe performanțe obținute în triatlon, una dintre cursele care i-au rămas lui Alex în inima este Cupa Mondială din Malaysia, din 2019, unde sportivul a participat la circuitul IRONMAN și a terminat pe locul 1 la categoria lui de vârstă și locul 2 la general și cea mai bună clasare.

Traseul a constat în 2 kilometri de înot, 90 de kilometri de bicicletă și 21 de kilometri de alergare, iar românul a reușit să conducă timp de 3 ore.

„A fost o cursă pe care am condus-o încă de la proba de înot, ieșind cu un minut și jumătate față de cel de-al doilea sportiv. La proba de bicicletă de 90 de kilometri am reușit să mă îndepărtez de urmăritori, am intrat cu un avans de 4 minute și jumătate, iar la proba de alergare din cauza căldurii – erau undeva la 45 de grade – a trebuit să încetinesc ritmul și m-a ajuns un sportiv din Australia”, a mai spus Alex Toma.

Fiul vrea să-i calce pe urme

Alex este căsătorit și are doi copii, un băiat de 7 ani și o fetiță de 5. În familia lor, toată lumea face sport, soția este profesoară de înot, fetița merge la dansuri, iar Alex junior face înot și triatlon.

„Se antrenează de luni până sâmbătă, iar duminica are liber. Nu îl forțez, dacă el nu vrea să vină, nu trag de el, i-am spus ca trebuie să facă doar ceea ce îi place” – Alex Toma

Alex își antrenează băiatul de doi ani.

„Este foarte greu să îl pregătesc. Am avut o discuție serioasă acasă ca de la tată la fiu pentru că în timpul antrenamentelor, la început, mă striga tati în sus, tati în jos. I-am explicat că  la antrenament nu sunt tati, sunt Toma sau domnul profesor, acasă sunt tati. Acum îmi spune Toma”, a încheiat Alex Toma.

Alex i-a transmis iubirea pentru înot și triatlon și băiețelului său de 7 ani, pe care îl antrenează.

„Îmi doresc ca și la înot și la triatlon să ajung campion ca tati” – Alex Toma jr.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Japonezii lansează „transportul public” spre Lună. Primul „autobuz” selenar va decola în mai puțin de 4 ani
Promotor.ro