Marius Croitoru, șocat de situația de la Dinamo. „Eu nu pot să cred!” Îi vede pe „câini” deja retrogradați

Marius Croitoru, șocat de situația de la Dinamo. „Eu nu pot să cred!” Îi vede pe „câini” deja retrogradați
Marius Croitoru, antrenorul echipei FC Botosani, urmareste meciul de fotbal contra formatiei CFR Cluj din etapa a XXIII - a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, luni, 31 ianuarie 2022. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO

Dinamo ocupă penultimul loc în clasamentul Ligii 1, la un punct în fața celor de la Academica Clinceni, iar situația din „Groapă” îl șochează pe Marius Croitoru.

Antrenorul formației FC Botoșani a vorbit despre situația de la Dinamo, iar acesta recunoaște că nu înțelege ce se întâmplă cu gruparea antrenată de Flavius Stoican.

Chiar dacă s-a declarat șocat de situația „câinilor”, antrenorul formației din Botoșani crede că Dinamo a ajuns în acest punct din cauza erorilor făcute pe parcursul ultimilor ani.

Marius Croitoru, șocat de situația de la Dinamo

Marius Croitoru crede că Dinamo are șanse mici să se salveze de la retrogradare, mai ales că jucătorilor lui Flavius Stoican le lipsește liniștea și stabilitatea.

„Stau și mă uit și nu pot să cred. Ceea ce văd acum, eu nu pot să cred, dar iau lucrurile ca pe o normalitate. Atât timp cât nu ai lucrurile puse la punct, aici ajungi. E clar! A fost un bulgăraș care a plecat la vale și nu se mai oprește.

Au zis că se oprește la primul, se oprește la primul, se găsește unul la care să se oprească și nu s-a mai oprit. Bulgărele a plecat și s-a făcut ditamai bolovanul. Nu mai ai ce să mai faci. A dărâmat un club, 18 titluri sau câte are Dinamo. Nu este vorba despre lot, este vorba de situație.

Dacă îl iei și îl bagi la Botoșani, credeți că joacă la fel cum joacă la Dinamo? Nu! Ca să poți da totul, îți trebuie și un loc al tău. Mă refer la mediu, la liniște. Liniștea contează mai mult decât orice. Liniștea, aprecierea ca fotbalist, mulțumirea ta ca fotbalist. Nu credeam în viața mea”, a declarat Marius Croitoru la emisiunea Liga Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania