Simona Halep dezvăluie motivele pentru care se va pregăti la Academia lui Patrick Mouratoglou: „Poate mă întâlnesc și cu Serena!” Cine este cel mai bun antrenor din lume, în opinia româncei

Simona Halep dezvăluie motivele pentru care se va pregăti la Academia lui Patrick Mouratoglou: „Poate mă întâlnesc și cu Serena!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (România, 22 WTA) și-a explicat decizia de a se pregătit la Academia lui Patrick Mouratoglou din Franța, după ce a renunțat la serviciile antrenorilor Adrian Marcu și Daniel Dobre.

Simona Halep a plecat miercuri la turneul WTA 500 de la Dubai, programat în perioada 14 – 19 februarie, apoi va participa la un concurs și mai puternic, din seria WTA 1000, la Doha (20 – 26 februarie).

Interesant este că, după aventura din Golf, Simona va merge la Academia deținută de Patrick Mouratoglou, francezul care o antrenează pe Serena Williams! ProSport a scris pe larg despre decizia Simonei, care a fost sfătuită de Virginia Ruzici să se pregătească la Paris în perioada următoare.

Simona Halep dezvăluie motivele pentru care a ales să se pregătească la Academia lui Patrick Mouratoglou

Simona Halep se declară entuziasmată că se va antrena la Academia lui Patrick Mouratoglou, alături de nume importante ale tenisului, cum ar fi Serena Williams sau Stefanos Tsitsipas: „Am în plan să merg la Academia Mouratoglou! După aceste două turnee mă întorc acasă și am în plan să merg acolo. Nu am fost niciodată și chiar îmi doresc! Este o nouă experiență, o provocare și chiar sunt entuziasmată. Voi vedea ce va ieși! Nu am nicio presiune, vreau să mă bucur de ceea ce fac acum și de faptul că sunt sănătoasă și sunt foarte pregătită din punct de vedere fizic.

Merg acolo să mă ajut pe mine, să investesc în dezvoltarea pe care mi-o doresc anul acesta. Vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei! Așa am simțit după ce am încheiat colaborarea cu antrenorii din România, că următorul pas trebuie să-l fac spre internațional. M-am gândit la Academia Mouratoglou pentru că mulți jucători de top sunt acolo și am înțeles că este o atmosferă foarte plăcută și am vrut să încerc. Da, e posibil să mă întâlnesc și cu Serena! Poate fi un lucru pozitiv să am și eu academie în România, dar deocamdată nu vreau să vorbesc mai mult”, a spus Halep, care va fi însoțită la Dubai și Doha de un sparring partner al Academiei Patrick Mouratoglou.

Simona Halep spune că Darren Cahill este cel mai bun antrenor din lume

Chiar dacă va merge la o academie de prestigiu, acolo unde îl va întâlni pe Patrick Mouratoglou, românca rămâne la părerea că Darren Cahill, fostul ei mentor, rămâne cel mai bun antrenor din lume: „Internațional, eu sunt convinsă că Darren este cel mai bun antrenor și nu vreau să compar pe nimeni cu el. Fiecare are calitățile lui și modul lui de a comunica cu sportivii. Cu Darren am lucrat șase ani și, într-adevăr, este deosebit ca antrenor.

Am așteptări de la mine din punct de vedere al jocului. M-am pregătit foarte bine în pre-sezon, dar legat de rezultate nu pot să am așteptări, pentru că niciodată nu am avut așteptări că voi câștiga vreun turneu. Dar asta este dorința mea și pentru asta muncesc”, a mai spus Simona Halep la plecarea la Dubai.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…