Unul dintre favoriții lui Dumitru Dragomir amenință Dinamo: „Meciurile cu ei sunt cele mai bune ale mele”

Redactor:
Cosmin Staicu
Unul dintre favoriții lui Dumitru Dragomir amenință Dinamo: „Meciurile cu ei sunt cele mai bune ale mele”
  • Publicat:

Mijlocaşul Universităţii Craiova Mihai Căpăţână speră să aibă ocazia unei noi prestaţii solide, la derby-ul din deplasare cu Dinamo, programat joi, de la ora 19:55.

Jucătorul de 26 de ani spune că împotriva formaţiei din „Ştefan cel Mare” a avut cele mai convingătoare evoluţii de când a ajuns în Bănie.

De altfel, unicul său gol pentru Universitatea a fost reuşit în turul acestui sezon, în succesul cu 5-0 contra lui Dinamo.

Unul dintre favoriții lui Dumitru Dragomir amenință Dinamo: „Meciurile cu ei sunt cele mai bune ale mele”

Fostul căpitan al celor de la Voluntari spune că ar prefera să fie utilizat la Universitatea Craiova pe postul său de bază, cel de mijlocaş central, dar s-a obişnuit ca Laurenţiu Reghecampf să-l distribuie şi pe alte poziţii, în special ca fundaş dreapta.

Căpăţână: „Joc şi portar, dacă e nevoie, pentru că iubesc această echipă”.

„Este o perioadă într‑adevăr dificilă pentru toată lumea, inclusiv pentru toţi cei care facem parte din această echipă. Suporterilor le‑aş spune că noi toţi suntem la fel de supăraţi ca şi ei şi că sper că ne vor fi aproape la rău, pentru că aşa este într‑o familie. În tur, după ce am marcat cu Dinamo am simţit o mare descătuşare de energie şi nişte emoţii foarte puternice. Să dau primul gol pentru echipa cu care ţin de mic, iar asta să se întâmple cu Dinamo şi chiar în faţa peluzei noastre a fost scenariul perfect. De altfel, aş zice că meciurile cu Dinamo sunt deocamdată cele mai bune ale mele aici, dar şi cele de care îmi amintesc cu cea mai mare plăcere. Tot împotriva lor am şi debutat la Universitatea, pe Arena Naţională” a spus Mihai Căpăţână, pentru revista oficială a Universităţii Craiova.

„De îmbunătăţit sunt mereu multe, iar eu sunt dispus să muncesc şi să progresez. În ce privinţe anume, asta este o întrebare pentru staff‑ul de antrenori, mai degrabă, eu sunt aici să fac ce mi se cere şi nu voi ezita să dau totul indiferent când şi unde anume voi fi trimis pe teren. Chiar mă bucur că Mister are încredere în mine încât să mă distribuie pe mai mute poziţii şi cred că am dat un randament bun chiar şi când am fost folosit fundaş lateral. Evident că aş prefera să joc acolo unde sunt obişnuit, adică mijlocaş central, dar la o adică mă obişnuiesc şi fundaş dreapta.

Joc şi portar, dacă se consideră că e nevoie de mine, pentru că iubesc această echipă. Nu cred că e treaba mea să fac comparaţii între antrenori, dar vă pot spune că cred că îmbunătăţirea jocului meu a venit şi pe fondul încrederii pe care mi‑a acordat‑o Mister, dar şi datorită minutelor mai multe jucate. M‑am adaptat bine şi mă simt excelent, chiar dacă echipa trece printr‑o perioadă dificilă acum şi sunt şi eu puţin trist din cauza asta. Eu unul nu uit că am câştigat totuşi două trofee acum puţin timp. Am fost fericit să le câştig şi mi s‑a părut că şi suporterii au fost la fel de fericiţi, când am făcut‑o” a mai declarat Mihai Căpăţână.

Dumitru Dragomir: „Cu Căpăţână aș juca pentru că e jucător de travaliu”

Într-un interviu la ProSport Live, fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, a spus că i-ar folosi pe Mihai Căpăţână şi pe Ionuţ Vînă în primul 11, deşi evoluţiile celor doi mijlocaşi, mai ales cele ale lui Vînă, au lăsat de dorit la Universitatea Craiova.

„Nu e ce trebuie la mijlocul terenului, trebuie să facă altceva. Să aducă un jucător de creație. L-a adus pe Crețu de la Steaua în fața fundașilor centrali. Greșeala de acolo pleacă. Ar trebui să îi găsească alt post lui Nistor, mai în față. Lovește mai bine mingea. El joacă în fața fundașilor centrali.

Nu știu, eu aș încerca cu Căpățână, iar în partea stângă aș juca cu Vînă, un stângaci adevărat. Cu Căpățână aș juca pentru că e jucător de travaliu. Așa în față îl au pe Ivan care este într-o formă formidabilă, îl au și pe Koljic. Se accidentează pentru că și intră în contre, așa trebuie să fie un vârf de atac”, a spus Dumitru Dragomir la ProSport Live.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…