„Nu a jignit pe nimeni”, este apărat Laszlo Boloni de o fosta glorie a Stelei din 1986! Ce va face titratul tehnician în viitor

„Nu a jignit pe nimeni
  • Publicat:

Laszlo Boloni (68 de ani) nu s-a înţeles cu Federaţia Română de Fotbal, pentru postul de selecţioner, dar este susținut de foștii colegi.

Helmuth Duckadam, fostul coleg de la Steaua din anii 80, crede că a fost foarte bine că titratul tehnician a răspuns unor neclarități în acea conferință de presă.

Tehnicianul Ladislau Boloni a negociat cu conducerea Federaţiei Române de Fotbal preluarea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale a României, dar cele două părţi nu au ajuns la un acord. Ulterior, FRF l-a instalat în funcţie pe Edward Iordănescu.

„Nu a jignit pe nimeni”, este apărat Laszlo Boloni de o fosta glorie a Stelei din 1986! Ce va face titratul tehnician în viitor

Noul selecţioner are ca obiective calificarea echipei naţionale de fotbal a României la EURO 2024 şi câştigarea grupei în Liga Naţiunilor.

„Eu cred că Boloni va prelua o echipă de club foarte curând. El şi-a dorit destul de mult să-şi termine cariera de antrenor la echipa naţională a României, sigur, în anumite condiţii, pentru că ştim că este un antrenor cu rezultate.

După Mircea Lucescu sau cu Mircea Lucescu împreună, cele mai bune rezultate în fotbalul mare… Dar acum probabil că se va orienta către o echipă de club. Are şi el 68 de ani, va mai prinde un contract, două se va retrage şi el”, a anunţat Helmuth Duckadam.

„Unii l-au criticat, alţii l-au lăudat pentru acea conferinţă. Eu zic că a făcut foarte bine că a ieşit în acea conferinţă de presă, pentru că noi toţi, din jur, speculam ce se întâmpla cu aceste negocieri, între federaţie şi Loţi . Aşa am aflat şi noi câteva dintre adevărurile care erau acolo în discuţie.

Nu a supărat pe cineva, nu a jignit pe nimeni. El şi-a spus părarea. E un episod trecut, îl trecem la diverse acum şi ne concentrăm pe ce va face Edi Iordănescu”, a mai spus fostul câştigătorul Cupei Campionilor Europeni, pentru Telekom Sport.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…