Stadionul din Regie, scos la închiriat! De la ce sumă pornește licitația pentru cei interesați | EXCLUSIV

Daniel Nazare
Stadionul din Regie, scos la închiriat! De la ce sumă pornește licitația pentru cei interesați | EXCLUSIV

Fostul stadion al echipei de fotbal Sportul Studențesc poate fi închiriat de cei interesați. Gruparea de tradiție cu nenumărate sezoane în Divizia A, din păcate, nu mai există.

Astfel arena este acum nefolosită în condițiile în care doar Rapid, pe vremea când era în Liga 2, se pregătea și juca meciuri oficiale pe acest stadion.

ProSport a scris de curând că formația din Regie ar putea reveni în fotbalul românesc după o pauză destul de lungă. Oficialii celor de la Metaloglobus, prin patronul Imad Kassas, au făcut deja o primă ofertă celor de la CS Sportul Studențesc.

Stadionul Sportul din Regie, scos la închiriat! De la ce sumă pornește licitația pentru cei interesați | EXCLUSIV

Oferta ar fi fost una infimă, ceva sub 10.000 de euro anual, iar cei din Regie au „strâmbat din nas”. Propunerea inițială a omului de afaceri i-a făcut pe conducătorii clubului sportiv, cu o vechime de peste 100 de ani, să se amuze.

Acum baza de pregătire este scoasă la licitație cu un preț de pornire de 6.000 de euro lunar. Din informațiile ProSport, pe lângă Metaloglobus, Primăria Sector 6 și Politehnica ar fi interesate de preluare.

Iată anunțul postat pe site-ul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – București:

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, cu sediul în București, str. Academiei, nr. 18-20, sector 1, cod fiscal: 4283996, organizează licitație publică în data de 15.02.2022, ora 12.00, pentru închirierea unui bun imobil, constituit din: terenul principal cu gazon (stadion), 9.817 mp., terenul de antrenament, 8.258 mp., terenul sintetic, 2.100 mp., vestiare gazde/oaspeti și anexele social-sanitare, situat în incinta bazei sportive din str. Larisa, nr. 2, sector 6, Bucuresti, având ca destinație –desfașurarea activităților cu caracter sportiv și cultural-educativ.

Pentru participarea la licitație este obligatorie ridicarea caietului de sarcini și a modelului de contract de la sediul Universității, Biroul Achiziții Publice, telefon: 021.3077128, în urma unei solicitări scrise.

Ofertele se vor depune până la data și ora-limită: 15.02.2022, ora 10.00, la sediul Universității, Registratură, între orele: 9.00-14.00 (luni-joi) și 9.00-12.00 (Vineri).

Ce a reușit Sportul Studențesc în fotbalul românesc?

Clubul studențesc a jucat trei finale ale Cupei României, a luat un trofeu în Cupa Balcanică și a dat și patru golgeteri ai României: Marcel Coraș (1984), Gică Hagi (1985, 1986), Gigel Bucur (2005) și Ionuț Mazilu (2006). Pe plan intern, cea mai mare performanță a studenților a fost locul doi în Divizia A în ediția 1985-1986.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro