Alexandru Dedu, șef și în bucătărie. Președintele FRH și-a arătat fața pe care puțini i-o cunosc

Alexandru Dedu, șef și în bucătărie. Președintele FRH și-a arătat fața pe care puțini i-o cunosc

Președintele FRH și-a arătat fața pe care puțini i-o cunosc: a demonstrat că arta culinară nu îi este deloc străină, a pregătit un aperitiv și a povestit detalii despre viața sa de familie.

Șeful handbalului românesc este, ocazional, și chef pentru familie și prieteni.

Alexandru Dedu se laudă cu preparatele la grătar, și recunoaște că nu ar refuza o competiție de gastronomie.

Alexandru Dedu, șef și în bucătărie

„Am norocul să am o soție gospodină și aportul meu în bucătărie este spre zero, exceptând tot ceea ce înseamnă gătit la cuptorul cu lemne sau la grătar … când este treaba mea și o fac cu mare plăcere. În rest, în puținele ocazii când soția nu este acasă, nu am nici cea mai mică jenă să-mi fac de mâncare, ținând cont că până să o cunosc pe Maria făceam cam totul singur, fiind plecat de acasă de mic.

Cu toată lipsa de modestie, atunci când încerc să fac ceva, îmi iese. Nu înseamnă că iau 5 stele Michelin, dar, dacă îmi pun în minte să fac cozonac, îmi iese și el! Dacă ar trebui să mă duc la un concurs culinar, m-aș duce și acolo…”-  Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Șeful FRH mărturisește că nu mai este pofticios, dar că are un fel de mâncare pe care nu-l refuză niciodată.

„Îmi place foarte mult bucătăria mediteraneană, o consider foarte sănătoasă și gustoasă și îmi place să mănânc din când în când jamon. Îmi place foarte mult calcanul, aș mânca oricum și oricât” – Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

„Mănânc cel mai puțin din casă”

Alexandru Dedu este foarte atent la ceea ce consumă pentru că, spune el, orice îl îngrașă.

„Când eram sportiv mâncam de rupeam, dar mă și antrenam mult. După ce am avut accidentul, mănânc o pătrime față de perioada de dinainte și, din păcate, orice mănânc se pune. Mi s-a schimbat metabolismul și mănânc foarte puțin, cel mai puțin din casă, cu toate că am copil de nici 14 ani”- Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Dedu atrage atenția sportivilor că ceea ce mănâncă se reflectă și în felul în care ei se pregătesc, joacă și arată!

„Am văzut cât de mult contează pentru un sportiv ceea ce mănâncă pe unul dintre băieții mei, care avea probleme în a lua în greutate. Când s-a reglat cu mâncarea, cu orele la care mânca, imediat s-a văzut în modul în care masa musculară i-a crescut, țesutul adipos i-a scăzut….contează foarte mult alimentația în sportul de astăzi, când performanța înseamnă atingerea limitelor umane. Fiecare lucru aparent minor legat de viața cotidiană contează” – Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Ca să se relaxeze după zilele lungi și obositoare de la Federația Română de Handbal, Dedu și-a descoperit o nouă pasiune.

„Meseria de președinte la Federația Română de Handbal este 24 cu 7, așa că singurele momente în care reușesc să mă detașez sunt atunci când fac, desfac calculatoare, mă bag în softuri. Înainte era mersul pe motocicletă, dar cum acum nu mai am mobilitate, fac alte lucruri” – Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro