Constantin Budescu iese la atac, după ce a „trădat-o” pe Sepsi: „Eu le-am zis asta, dar ei au ieșit și au făcut circ”. Cu ce echipă a mai negociat

Constantin Budescu iese la atac, după ce a „trădat-o” pe Sepsi: „Eu le-am zis asta, dar ei au ieșit și au făcut circ”. Cu ce echipă a mai negociat
Constantin Valentin Budescu saluta galeria la incalzire la meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si FC Voluntari, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 22 ianuarie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Constantin Budescu, fotbalistul în vârstă de 32 de ani al lui FC Voluntari, a vorbit în premieră despre negocierile cu Sepsi Sfântu Gheorghe, la finalul partidei cu Chindia Târgoviște.

Chindia Târgoviște și FC Voluntari s-au întâlnit sâmbătă, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1 și au remizat, scor 0-0.

Constantin Budescu a fost introdus pe teren în minutul 68, în locul lui Ion Gheorghe.

Constantin Budescu iese la atac, după ce a „trădat-o” pe Sepsi și a semnat cu FC Voluntari

La finalul acestei partide, Constantin Budescu a vorbit și despre negocierile cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Multă lume i-a sărit în cap fotbalistului, după ce acesta și-a dat cuvântul și era la un pas să semneze cu covăsnenii, însă în ultimul moment a fost întors din drum și a ajuns la FC Voluntari.

Constantin Budescu susține că le-a transmis covăsnenilor că încă poartă discuții cu alte echipe, printre care și FC U Craiova. Totodată, fotbalistul a explicat că nu a dorit să facă tam-tam pe marginea transferului său, motiv pentru care nici nu a vorbit despre acest lucru în presă. Acesta s-a arătat însă dezamăgit de faptul că cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe au făcut-o și l-au acuzat public.

„Am ales această echipă pentru că per total este mai bine pentru mine. Au fost discuții cu Sepsi, cu Craiova (n.r. echipa lui Mititelu), cu Voluntari. Le-am spus și lor (n.r. celor de la Sepsi) atunci că încă mai sunt discuții și nu vreau să ies la televizor, dar au ieșit ei și au făcut circ. A contat distanța față de casă. M-am obișnuit aici și îmi place.

(n.r. A contat și poziția din clasament?) Păi, nu este nimic stabilit și mai avem mult de muncă până să rămânem în play-off”, a spus Constantin Budescu, la flash-interviurile de după meci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]