Edi Iordănescu, aproape să preia banca tehnică a naționalei României! UPDATE / Negocierile cu Răzvan Burleanu s-au încheiat | VIDEO EXCLUSIV

Edi Iordănescu, aproape să preia banca tehnică a naționalei României! UPDATE / Negocierile cu Răzvan Burleanu s-au încheiat | VIDEO EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edi Iordănescu (43 de ani), fostul antrenor de la FCSB, este aproape să preia banca tehnică a echipei naționale a României.

UPDATE. Negocierile dintre FRF și Edi Iordănescu s-au încheiat, iar antrenorul a plecat de la sediul Federației Române de Fotbal fără să ofere vreo declarație în legătură cu discuțiile purtate cu președintele Răzvan Burleanu.


După ce negocierile dintre Ladislau Boloni și FRF au picat, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, FRF s-a orientat către Edi Iordănescu. De altfel, ProSport este singura publicație online care a surprins imagini VIDEO cu mașina lui Edi Iordănescu aflată în curtea FRF!

Antrenorul în vârstă de 43 ani a fost fost contactat de Federația Română de Fotbal la finalul lunii decembrie, dar Răzvan Burleanu s-a orientat către Ladislau Boloni la acel moment. Totuși, visul lui Iordănescu Jr. s-ar putea îndeplini!

Edi Iordănescu, negocieri cu FRF pentru preluarea postului de selecționer al României

După ce Ladislau Boloni a refuzat oferta primită de la FRF, președintele Răzvan Burleanu s-a orientat către Edi Iordănescu, fostul tehnician al vicecampioanei României care este liber de contract din noiembrie 2021.

Edi Iordănescu a fost chemat la sediul Federației Române de Fotbal pentru a negocia cu Răzvan Burleanu, președintele FRF, preluarea postului de selecționer al echipei naționale a României, anunță Fanatik.

Mașina lui Edi Iordănescu a fost surprinsă de ProSport la sediul Federației Române de Fotbal. Antrenorul negociază de o bună perioadă de timp cu Răzvan Burleanu.

Edi Iordănescu, a 5-a variantă pentru FRF

Edi Iordănescu este a 5-a variantă a celor de la FRF, toate acestea după ce oficialii Federației Române de Fotbal au încercat să-l convingă pe Mirel Rădoi să își prelungească înțelgerea și au negociat cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni.

Edi Iordănescu este liber de contract de pe 14 noiembrie 2021. Ultima dată a antrenat-o pe FCSB (august – noiembrie 2021), iar în trecut a mai pregătit echipe precum CFR Cluj (decembrie 2020 – iunie 2021 și iunie – iulie 2018), Gaz Metan Mediaș (ianuarie 2019 – iunie 2020), Astra Giurgiu (iunie 2017 – aprilie 2018), ȚSKA Sofia (august – noiembrie 2016), Pandurii Târgu  Jiu (decembrie 2014 – iunie 2016), ASA Târgu Mureș (iunie – octombrie 2013), Fortuna Brazi (ianuarie – iunie 2013), iar acesta a mai fost secund la FC Vaslui și FCSB,

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!