Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Ilie Năstase, sfat pentru Simona Halep: „Să-și facă programul la fel ca al lui Roger Federer” | EXCLUSIV

Ilie Năstase, sfat pentru Simona Halep: „Să-și facă programul la fel ca al lui Roger Federer” | EXCLUSIV

Bogdan SavinDaniel Vlad
Ilie Năstase, sfat pentru Simona Halep: „Să-și facă programul la fel ca al lui Roger Federer” | EXCLUSIV

Roger Federer, 40 de ani, e favoritul lui Ilie Năstase. Nasty afirmă că elvețianul e cel mai mare tenismen din toate timpurile și că ar putea evolua la nivel înalt până la 45 de ani.

Ilie Năstase o sfătuiește pe Simona Halep să-și facă programul identic cu al lui Federer, cel care „își va alege doar turneele mari”. Altfel, Simona Halep e printre favorite la Australian Open.

Federer a suferit în toamna trecută a treia operație la genunchiul drept și revenirea sa în circuit nu are o dată certă.

Ilie Năstase, sfat pentru Simona Halep: „Să-și facă programul la fel ca al lui Roger Federer” | EXCLUSIV

Elvețianul s-a operat după eliminarea din optimi la Wimbledon, turneu ce reprezenta a cincea sa prezență pe teren după cele două intervenții chirurgicale suferite la genunchiul drept.

Roger Federer a câștigat 20 de titluri majore, având opt titluri la Wimbledon sau şase titluri de Australian Open. De asemenea, are în palmares cinci titluri consecutive la US Open.

„Aș vrea să îl mai văd si pe Federer jucând. Băiatul ăsta va juca anul ăsta doar din plăcere. Nu va mai avea nimic de demonstrat. Își va alege doar turneele mari, iar eu cred că va încerca să mai câștige un Grand Slam, chiar dăcă are 40 de ani și riscă să-l bată un copil de 18-19 ani. După mine, Federer a fost cel mai mare din toate timpurile și poate juca și la 45 de ani tenis de calitate. Eu i-am dat lui Simona Halep un sfat. I-am zis să încerce să-și facă programul pe an la fel ca Federer. I-am zis să încerce să meargă doar la turneele mai mari și să atace la Grand Slamuri, acolo unde ea ar putea să mai câștige cel putin două” a spus Ilie Năstase pentru ProSport.

„Nasty” a detaliat: „În clasament, Simona a demonstrat ceea ce era de demonstrat. A fost numărul unu și a bătut pe toată lumea. Vreau ca Simona să mă depășească la numărul de Grand Slamuri câștigate, iar dacă își face programul anual bine calculat, în mod sigur o să mă întreacă”.

Eu am jucat până la 38 de ani. La un turneu mă bătuse un puști austriac și peste tot anunța că l-a învins pe Ilie Năstase. L-am prins la un turneu, l-am băgat într-un colț și i-am zis să nu-l mai prind că se laudă cu asta că eu am pierdut și cu alții mai proști ca el, dar nu au avut curajul să spună asta! După aceea puștiul respectiv nu a mai zis nicăieri că m-a bătut – Ilie Năstase

 

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro