Universitatea Craiova, decizie radicală! Vrea să-şi încheie prematur stagiul de pregătire din Antalya! EXCLUSIV

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova, decizie radicală! Vrea să-şi încheie prematur stagiul de pregătire din Antalya! EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deşi beneficiază de condiţii impecabile de pregătire în cantonamentul de la Gloria Sport Hotel, din Antalya, Universitatea Craiova nu le poate specula aşa cum şi-ar fi dorit, din cauza ploilor şi furtunilor din zonă, care deja au anulat mai multe antrenamente sau le-au mutat în indoor.

Din această cauză, oltenii iau în calcul să-şi încheie prematur stagiul de pregătire, cu o săptămână înainte de termen, pentru a-şi continua antrenamentele în Bănie, în cadrul complexului „Ilie Balaci”.

Nu ar fi prima decizie de acest gen a celor de la Universitatea Craiova. Astfel, primul cantonament de la venirea lui Laurenţiu Reghecampf, la Poiana Braşov, din luna septembrie a anului trecut, a luat sfârşit cu 5 zile mai devreme decât era programat iniţial, fiind anulat şi cel de-al doilea meci amical din zonă.

Craiova a anulat amicalul cu Raufoss!

Universitatea Craiova a renunţat şi la amicalul de azi, cu norvegienii de la Raufoss, din cauza cazurilor de COVID-19 din lotul nordicilor, şi va disputa un joc de pregătire cu FC Botoşani, azi, de la ora 16.30. Cele două echipe sunt în luptă pentru locurile de play-off şi au jucat deja meciurile directe din sezonul regular, 2-1 pentru Botoşani la Craiova şi 2-2 în Moldova.

Oltenii ar trebui să mai joace încă două meciuri amicale în Turcia, cu Banik Ostrava, pe 14 ianuarie, şi încă unul, pe 16 ianuarie, cu un adversar care ar urma să fie stabilit, iar pe 20 ianuarie era prevăzută revenirea acasă, cu două zile înaintea primului meci oficial, cu Rapid. Până acum, craiovenii au disputat un amical în Antalya, câştigat cu 5-2 contra ungurilor de la Paksi.

Florin Bratu i-a urmărit pe olteni la antrenament

Selecţionerul U21 al României, Florin Bratu, le-a făcut vizită juveţilor în cantonamentul din Antalya, urmărind un antrenament condus de Laurenţiu Reghecampf şi interesându-se de starea fizică şi forma jucătorilor pasibili de a fi convocaţi la naţionala de tineret. Vladimir Screciu, Alexandru Cîmpanu, Ştefan Baiaram şi Jovan Markovic sunt jucătorii Universităţii chemaţi constant la naţionala U21.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…