Adrian Mihalcea, dezvăluiri incendiare despre plecarea de la Dinamo: „Jucătorii și-au făcut de cap! Până la urmă, le-a ieșit puciul și cu Mircea Rednic! Lucruri anormale” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Andrei Preotu

Adrian Mihalcea susține că jucătorii lui Dinamo au complotat pentru plecarea sa de la club, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Mircea Rednic.

Fostul antrenor al lui Dinamo, Adrian Mihalcea, a declarat, în cadrul ProSport Live, că nu a reușit să reziste decât foarte puțin pe banca echipei din Șos. Ștefan cel Mare deoarece a fost îndepărtat în urma dorinței jucătorilor.

Tehnicianul spune că fotbaliștii sunt cei care au insistat pentru înlocuirea sa, la fel cum s-ar fi întâmplat și de curând în cazul lui Mircea Rednic. Acesta din urmă a fost anunțat că nu mai este antrenorul echipei a doua zi după ultimul meci din 2021, 0-2 cu Farul Constanța, cu toate că „Puriul” își făcuse deja strategia de transferuri pentru această iarnă.

Adrian Mihalcea, dat afară de jucători de la Dinamo

Adrian Mihalcea a antrenat-o pe Dinamo în 2020, însă nu a reușit să prindă finalul sezonului deoarece a fost înlocuit cu Gigi Mulțescu. Fostul atacant susține că îndepărtarea lui s-a produs din cauza presiunii puse de jucători, cărora li s-a permis „să își facă de cap”.

Invitat prin videocall în cadrul ProSport Live, Adrian Mihalcea a vorbit despre perioada petrecută pe banca lui Dinamo în 2020. Cel poreclit „Țăranul” pe vremea când era fotbalist spune că a fost adus la clubul din Șos. Ștefan cel Mare de fostul președinte Florin Prunea, căruia i-a reproșat, în glumă, că l-a lăsat singur în compania fotbaliștilor, care ar fi complotat pentru demiterea sa.

„Florin m-a adus la Dinamo, el m-a sunat. Din păcate, m-a lăsat singur (n.r. râde), am rămas singur într-o haită de câini. Jucătorii și-au făcut de cap și nu s-au astâmpărat. Până la urmă, le-a ieșit puciul și cu Mircea Rednic! Lucruri anormale… Am venit într-o situație extrem de dificilă”, a spus Adrian Mihalcea, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania