UTA pleacă în Antalya! Ce transferuri așteaptă Laszlo Balint!

Redactor:
Călin Mnerie
UTA pleacă în Antalya! Ce transferuri așteaptă Laszlo Balint!
  • Publicat:

Timpul e scurt pentru UTA până la primul meci oficial al anului, cel de pe 23 ianuarie, de la Arad, cu Gaz Metan Mediaș. După primul antrenament al anului, efectuat chiar în ziua reunirii, „roș-albii” au susținut, astăzi, vizitele medicale și teste fizice, ca „barometru” pentru stafful tehnic înainte de startul stagiului de pregătire centralizat, din Turcia.

Mâine seară, la această oră, delegația arădeană va fi deja în Antalya, la Belek, pentru zece zile pline de antrenamente și trei meciuri de verificare.

Adversarii sunt maghiarii de la Honved, pentru data de 11 ianuarie și elvețienii de la Aarau, pentru 14 ianuarie. Pe 8, utiștii vor fi față în față cu un alt adversar ce urmează a fi confirmat până cel târziu joi.

UTA pleacă în Antalya! Ce transferuri așteaptă Laszlo Balint!

Laukzemis e singura achiziție a începutului de an, lotul va fi întărit în Antalya!

Dacă la capitolul „divorțuri” găsim șapte nume: Tomozei, Ilie, Bustea, Călin (care au semnat rezilierea), plus Antal și Hora, care sunt așteptați să-și rezolve situația contractuală în zilele ce urmează, dar și Mociu ș Hrezdac, care vor fi împrumutați în Liga a 2-a sau a treia, la cel al achizițiilor îl regăsim doar pe atacantul lituanian, Karolis Laukzemis.

Pe de altă parte, sunt șanse ca mâine seară sau joi, utiștii să mai prezinte din Turcia, una-două achiziții.

„Eu sper ca, cel puțin până la plecarea în Antalya, să se concretizeze discuțiile cu cel puțin doi dintre jucătorii pe care ni-i dorim. Este vorba de un atacant și de un mijlocaș ofensiv de bandă, care poate să joace atât stânga cât și dreapta. În plus, mi-aș mai dori și un fundaș lateral. Sperăm să reușim să finalizăm cât se poate de repede discuțiile pentru că îmi doresc jucătorii cât se poate de repede în programul echipei. Avem și aceste jocuri de pregătire care sunt foarte importante, iar prima etapă vine destul de repede și atunci fiecare zi este foarte, foarte importantă. Dar situația nu este deloc simplă, negocierile destul de anevoioase, pretențiile unor jucători un pic cam mari pentru ce ne-am propus noi să oferim în această perioadă”, spunea, ieri, Laszlo Balint.

Patru atacanți pentru Balint, dintre care doi juniori, în lotul inițial

Deocamdată, antrenorul arădenilor a optat pentru 22 de jucători în cantonamentul din Antalya. Față de lotul din prima parte a campionatului, stafful tehnic utist au mai apelat la tineri din propria pepinieră. Este vorba despre portarul Alexandru Roșca (18 ani, care a apărat cu succes poarta Crișului, în Liga 3-a), fundașul Alexandru Pătlăgică (18 ani, titular la Dacia Unirea Brăila în toamnă) și atacantul Ioan Vermeșan (15 ani, internațional Under 16 a României). Inițial, în locul lui Vermeșan în Antalya ar fi trebuit să plece Patrick Pășcălău (16 ani, golgheterul formației Under 17 în Liga Elitelor), dar au existat niște probleme legate de contractul său. Lotul a fost prins și de Adrian Mar, al cărui împrumut la Unirea Dej a căzut deocamdată. Probabil, la începutul săptămânii viitoare, în Antalya ar trebui să ajungă și Marko Vukcevic, care s-a infectat cu COVID în preajma Crăciunului și trebuie să bifeze cele 14 zile în izolare, dar și să prezinte un test negativ.

Lot UTA Arad:

Portari: Dragoș Balauru, Florin Iacob, Alexandru Roșca

Fundași: Rolandas Baravykas, Alexandru Benga, Vinko Medjimorec, Constantin Dima, Erico da Silva, Evgeni Shlyakov, Alexandru Pătlăgică

Mijlocași: Damian Isac, Modestas Vorobjovas, Idriz Batha, Juan Pablo Passaglia, Desley Ubbink, Roger jr, David Miculescu, Adrian Mar

Atacanți: Filip Dangubic, Karolis Laukzemis, Marcel Mercioiu, Ioan Vermeșan

Împart charterul cu Rapidul, Chindia, Gaz Metanul și Clinceniul

Utiștii pleacă mâine dimineață, în jurul orei 7 de la Arad, iar în jurul orei 9,30 decolează de la Timișoara. Charterul spre Antalya pleacă din Bucucurești la ora 12,45 cu cinci echipe de Liga 1 la bord: UTA, Rapid, Chindia, Gaz Metan și Academica Clinceni. Hotelul Titanic Deluxe Golf, din Belek, e la 30 de kilometri de aeroportul din Antalya, iar mâine seară, în jurul orei 18 (ora locală), arădenii ar trebui să facă un prim antrenament de dezmorțire.

FOTO: Ciprian Petcuț

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…