Dennis Man, ca și plecat de la Parma! Italienii pregătesc patru super transferuri: starul Sebastian Giovinco, un fotbalist de la Napoli și vedeta lui Cristi Chivu

Dennis Man, ca și plecat de la Parma! Italienii pregătesc patru super transferuri: starul Sebastian Giovinco, un fotbalist de la Napoli și vedeta lui Cristi Chivu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man are șanse tot mai mici să continue la Parma, dovadă că italienii pregătesc patru super transferuri pentru această pauză de iarnă.

Gruparea din Serie B vrea să revină cât mai repede în elita fotbalului italian, iar la Parma poate să ajungă și o mare vedetă: Sebastian Giovinco. În plus, șefii clubului îl vor și pe Adam Ounas, fotbalistul celor de la Napoli.

„I-am spus lui Buffon că mi-ar plăcea să joc iar pentru Parma, mai ales că acolo am trăit o perioadă frumoasă în cariera mea. Din ce știu, agentul meu a vorbit cu Ribalta (n.n. directorul tehnic), dar nu știu dacă fac parte din planurile lui Iachini (n.n. antrenorul Parmei)”, a spus Giovinco, jucător crescut de Juventus, pentru ParmaToday.

Dennis Man îi poate spune adio Parmei! Italienii au pus ochii pe Giovinco și Ounas

Parma a încheiat anul doar pe locul 13, însă conducătorii speră să încheie sezonul în forță, iar echipa să prindă locul 8, care duce în play-off-ul pentru promovarea în Serie A.

În acest moment, distanța între Parma și Frosinone este de doar cinci puncte.

Perioada de mercato se deschide oficial în Italia pe data de 3 ianuarie, iar conducătorii grupării din Serie B au planuri mari, așa că șansele ca Dennis Man să mai rămână în Italia sunt minime.

Pe lângă Giovinco și Ounas, Parma a pus ochii și pe Emil Konradsen Ceide și Cesare Casadei, conform seriebnews.com.

În vârstă de 18 ani, Casadei este o mare promisiune a fotbalului italian: mijlocașul joacă deocamdată pentru Inter U19 și a impresionat în Youth în tricoul echipei pe care o pregătește Cristi Chivu.

  • 25 de meciuri a bifat Dennis Man pentru Parma: arădeanul a dat patru goluri și a oferit o pasă decisivă
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…