Concedierea lui Mircea Rednic este o greșeală imensă de management sau o regie incredibilă pusă în scenă pentru a se scăpa de Iuliu Mureșan!

Concedierea lui Mircea Rednic este o greșeală imensă de management sau o regie incredibilă pusă în scenă pentru a se scăpa de Iuliu Mureșan!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După demiterea lui Mircea Rednic ies în evidență două scenarii. La prima vedere totul pare o greșeală imensă de management care afectează extrem de grav proiectul DDB. Știind însă că în umbră veghează Nicolae Badea, mi-e greu să cred că milionarul ar fi permis o astfel de eroare. La cum bine îl cunoaște toată lumea pe șeful de la Computerland, nu ar fi exclus ca totul să fie o regie demnă de Oscar, pentru a scăpa de protejatul politic, Iuliu Mureșan.

Știrea momentului în fotbalul românesc este că Mircea Rednic a fost concediat de la Dinamo. Omul de care fanii își legau toate speranțele (în ciuda rezultatelor slabe) a fost demis printr-un comunicat de presă.

„Puriul” chiar a declarat în GSP că nu știa despre asta și că află atunci, pe loc, vestea de la reporter. (întâmplător un ziarist ProSport a zărit Bentley-ul negru al lui Mircea Rednic în curtea birourilor lui Nicolae Badea, astăzi în jurul orei 14:00).

Amatorism și orgoliu sau regie demnă de Oscar?

Comunicatul de presă emis de club și semnat de Iuliu Mureșan este o aroganță fără margini. Se vede clar dorința de umilire a lui Mircea Rednic. Fapt ce detonat o „bombă” în rândul suporterilor. Dacă s-a dorit pur și simplu îndepărtarea și umilirea lui Rednic, atunci toți oamenii din conducerea clubului ar trebui să-și depună mâine demisiile pentru că proiectul DDB o va lua în cap rău de tot! Există totuși și o altă variantă care îl implică activ pe Nicolae Badea!

Ar fi oare imposibil ca totul să fi fost gândit pentru a-l îndepărta pe Iuliu Mureșan? Acesta pare acum învingător în duelul cu Mircea Rednic și dă declarații cutezătoare, iar vorbele sale enervează tot mai mult masa de suporteri plătitori.

Iuliu Mureșan pare acum pe cai mari după ce l-a concediat pe Mircea Rednic
(foto: Iuliu Mureșan pare acum pe cai mari după ce l-a concediat pe Mircea Rednic)

Până la urmă acest cutremur poate însemna sfârșitul programului DDB. Mii de suporteri sunt revoltați de concedierea lui Rednic, iar mesajele curg fluviu în social media. Deja toți suporterii îi doresc lui Mureșan ce este mai rău pe lume. Iar cei din club ce fac? Îl indică pe Mureșan ca fiind singurul responsabil pentru concedierea antrenorului adulat de fani.

Nu uitați că cel care conduce clubul Dinamo din umbră este Nicolae Badea, unul dintre cei mai mari „șahiști” din fotbalul românesc. Nu cred că milionarul de la Computerland ar permite o astfel de greșeală strategică. Rednic ținea aprinsă flacăra de speranță a membrilor cotizanți din DDB. Ghidați de numele „Puriului”, aceștia erau dispuși să dea în continuare bani pentru Dinamo. 

Aroganța care-l depășește și pe neinspiratul Negoiță

ProSport a scris despre faptul că Nicolae Badea a vrut să scape recent de Mureșan, dar pentru clujean s-au făcut intervenții din sfera politică, iar concedierea a fost pusă pe hold. Suportă oare un om ca Badea să i se impună o decizie? O lasă așa și se împacă cu gândul. Nu știu ce să zic…Cert e că furia suporterilor dinamoviști l-ar putea obliga pe Mureșan să plece singur în perioada următoare. Au trecut puține ore de la anunț, iar administratorul special este deja amenințat violent pe toate rețelele de socializare.

Un strateg ca Badea nu ar accepta niciodată ca o demitere a lui Rednic, care are puternic impact emoțional în rândul suporterilor, să fie făcută atât de abrupt. Astfel de lucruri se fac măcar în câteva trepte. Lansezi un zvon, vezi reacția fanilor și abia după aceea oficializezi. Sub nicio formă nu anunți și noul antrenor în același comunicat. Mai ales că varianta cea nouă este total nefericită și nu suportă comparație cu Rednic.

Stoican nu a plecat bine din „Ștefan cel Mare”, nu are rezultate ca antrenor și nu poate fi comparat cu Rednic, deci rana deschisă din carnea suporterilor nu poate fi pansată cu această variantă. Flavius poate fi util doar dacă vrei să-l dai afară peste trei săptămâni de la numire, fără să întâmplini probleme.

Ionuț Negoiță a avut de tras mult după ce l-a concediat pe Rednic în 2019
(foto: Ionuț Negoiță a avut de tras mult după ce l-a concediat pe Rednic în 2019)

În cazul de față, nimeni nu a știut nimic, iar comunicatul semnat de Iuliu Mureșan este de o aroganță care depășește chiar și lipsa crasă de inspirație a lui Ionuț Negoiță, care l-a demis pe Rednic și s-a trezit apoi cu hotelul incendiat de suporteri. 

Zăvăleanu a întors armele și pune presiunea pe Mureșan

Declarațiile lui Răzvan Zăvăleanu făcute imediat după anunțul oficial fac ca toată presiunea să fie pusă pe Iuliu Mureșan. Vorbele avocatului de insolvență duc în direcția în care oamenii să înțeleagă că decizia a fost luată de Mureșan și de nimeni altcineva. În lumea fotbalului se vorbește de ceva vreme despre faptul că Zăvăleanu a schimbat taberele și i-a întors spatele lui Mureșan. Acum aceste vorbe par să prindă greutate. 

Cred cu tărie că Nicolae Badea nu a girat concedierea lui Mircea Rednic prin modul în care a fost făcută. Totul pe repede înainte, chiar înainte de Crăciun? Echipa se reunește abia pe 5 ianuarie, toată lumea e în vacanță. Flavius Stoican putea fi anunțat cu puțin timp înainte de reunire, dacă se dorea o fărâmă de liniște.

Până la urmă ce a fost? Amatorism total din partea conducătorilor dinamoviști sau un joc de șah bine gândit de strategul Nicolae Badea. În cazul în care varianta a doua s-ar putea dovedi reală, sunt șanse mari ca Mircea Rednic să reapară în peisajul dinamovist mult mai devreme decât ne așteptăm. Timpul ne va arăta dacă vorbim de penibil sau genialitate atunci când vine vorba de strategie a conducătorilor dinamoviști.

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…