Prima reacție, după numirea lui Flavius Stoican la Dinamo: „Poate să vină cu o energie în plus!”

Prima reacție, după numirea lui Flavius Stoican la Dinamo: „Poate să vină cu o energie în plus!”
Flavius Stoican in meciul de fotbal dintre FC Petrolul Ploiesti si Gloria Buzau, contand pentru Ligii 2, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni, 25 noiembrie 2019.©FOTO:Cristian Stavri/Sport Pictures

Florin Bratu, selecționerul echipei naționale de tineret a României și fost fotbalist la Dinamo, a vorbit despre demiterea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican.

În cursul zilei de marți, Dinamo a anunțat demiterea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor principal, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook.

După doar două luni petrecute la Dinamo în acest mandat, Mircea Rednic a fost dat afară de la Dinamo, deși conducerea anunțase, prin vocea adminstratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu, că Mircea Rednic are mână liberă la echipa din „Ștefan cel Mare”.

Florin Bratu, despre numirea lui Flavius Stoican la Dinamo, în locul lui Mircea Rednic

Florin Bratu are încredere în Flavius Stoican, fiind fost antrenor și jucător la Dinamo, și consideră că acesta va aduce un plus în vestiarul „câinilor”, în special în ceea ce privește atitudinea jucătorilor.

„Se așteaptă șocul, dar, din păcate pentru Dinamo, întârzie să apară. Dinamo are nevoie urgentă de rezultate. Nu mai e de joacă, pentru că, în momentul acesta, dacă înjumătățim punctele, are doar șase. Nu a fost niciodată în situația asta. Poate Flavius Stoican să vină cu o energie în plus. E un fost jucător al lui Dinamo, fost antrenor la Dinamo, e un tip ambițios. E clar că la Dinamo nu funcționează lucrurile în acest moment și s-a ajuns la această mutare”, a spus Florin Bratu, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania