Florin Prunea, foarte aproape să semneze cu Academica Clinceni: „Am avut o discuție!” Anunțul făcut în direct | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Andrei Preotu

Florin Prunea este la un pas să ajungă la Academica Clinceni, după cum a confirmat chiar fostul mare portar, la ProSport Live.

Invitat în emisiunea moderată de Victor Vrînceanu, Prunea a recunoscut negocierile cu ilfovenii, aflați pe ultimul loc în Liga 1.

Marți, în etapa intermediară din Liga 1, Clinceni a remizat la Giurgiu cu Voluntari, scor 0-0.

Florin Prunea, gata să ajungă la Academica Clinceni: „Am primit un telefon!”

Florin Prunea a avut deocamdată o simplă discuție cu cei de la Clinceni, care s-au întărit serios pe toate planurile, în ultima perioadă.

Ilfovenii au șapte puncte acumulate în ultimele trei etape, pe bancă a ajuns experimentatul Adrian Falub, iar un nou investitor, amintit și de Prunea, este gata să scoată clubul din colapsul financiar în care se află.

„Nu putea să-mi spui și mie înainte să intrăm în emisiune? Am primit un telefon, am avut o discuție cu cineva de la Academica Clinceni, dar de la o simplă discuție și până la avansat e cale lungă. Pe de altă parte, nu pot să spun că nu sunt impresionat de Academica Clinceni, echipa joacă.

A venit un nou investitor, a venit Sabin (n.n. Sabin Ilie), a venit Gusti (n.n. Augustin Călin). Se vede și în joc, ia foarte greu gol. Șapte puncte, nu este întâmplător. Îl cunosc pe Adi Falub, este un antrenor care lucrează foarte mult”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]