Concluziile șefului FRH, după Campionatul Mondial din Spania: „Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum”

Răzvan Bucur
Concluziile șefului FRH, după Campionatul Mondial din Spania: „Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum”

Naționala feminină de handbal a terminat Campionatul Mondial din Spania cu un bilanț de trei victorii și trei înfrângeri. Fără căpitanul și liderul Cristina Neagu, și cu o echipă mult întinerită, „tricolorele” lui Adi Vasile s-au clasat pe locul 13 mondial.

Președintele FRH, Alexandru Dedu, s-a declarat mulțumit de ceea ce a văzut la turneul final.

„Sunt prestații corecte, reale, mi-a plăcut dăruirea fetelor, nu am ce să reproșez echipei și staff-ului. Am văzut o echipă. Am văzut dăruire și am apreciat modul în care s-au luptat”, a transmis Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Concluziile șefului FRH, după Campionatul Mondial din Spania: „Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum”

Șeful forului de la noi își îndreaptă privirea către Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

„Este un început de drum cu un grup bun, corect,  așteptăm reîntoarcerea Cristinei pentru a pava drumul către Jocurile Olimpice de la Paris”, a mai declarat Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Deși și-ar fi dorit o clasare în Top 10, Dedu nu este dezamăgit de locul 13 ocupat la final.

„Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum și nu ai cum să ceri să fii campion mondial. Mi-aș fi dorit să fii fost în primele zece, dar în momentul acesta este ok. Am câștigat o echipă cu  mentalitate corectă”, a afirmat Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Meciul cu Olanda, cel mai bun al naționalei

Înfrângerea în fața campioanei mondiale, Olanda, scor 31-30, a fost meciul care i-a atras atenția șefului FRH.

„Fetele au demonstrat caracter, faptul că nu am reușit să luăm nici un punct din acel joc, a fost o întâmplare. Am ratat două mingii, le-au intrat lor și asta a fost istoria, puteam câștiga acel meci și altul ar fi fost deznodământul. Per total, sunt mulțumit pentru felul în care fetele s-au dăruit pentru handbal și pentru România”, a dăugat șeful Federației Române de Handbal.

Rezultatele naționalei României la Campionatul Mondial din Spania

03.12 – România – Iran  39:11

05.12 – România – Kazahstan 38:17

07.12 – România – Norvegia 22:33

09.12 – România – Olanda 30:31

11.12 – România. – Puerto Rico 43:20

13.12 – România – Suedia 30:34

foto: facebook/frh

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Surpriză uriașă în tenis! Numărul 3 mondial, trimis acasă de un neerlandez
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Care sunt cele mai SCUMPE 10 mașini înmatriculate în ROMÂNIA în ultima lună?
Promotor.ro