Problemele continuă la Dinamo! „Câinii” rămân fără unul dintre finanțatori: „Am ajutat o perioadă clubul, dar nu meritau!”

Problemele continuă la Dinamo! „Câinii” rămân fără unul dintre finanțatori: „Am ajutat o perioadă clubul, dar nu meritau!”
  • Publicat:

Vladimir Cohn, fost finanțator la Dinamo și unul dintre oamenii care au susținut financiar clubul în ultima perioadă, a anunțat că se gândește să își retragă finanțarea.

După cele 19 etape disputate în acest sezon al Ligii 1, Dinamo ocupă penultimul loc în clasament, cu doar 12 puncte, având-o în spatele ei doar pe Academica Clinceni, cu zece puncte.

Vladimir Cohn nu a făcut referire la partea sportivă, dar s-a arătat deranjat de modul în care au fost cheltuiți banii pe care i-a investit la club.

Vladimir Cohn vrea să își retragă susținerea financiară de la Dinamo

Omul de afaceri a explicat că strategia de transferuri de la Dinamo nu a fost deloc una inteligentă și că s-au cheltuit bani pe niște jucători, spune el, fără valoare.

„Cred că inițiativa suporterilor de a contribui cu bani este formidabilă. Aceasta este singura modalitate de salvare a clubului. Dar, din nou vă spun, degeaba dai atâția bani pe jucători care nu au valoare.

Am ajutat o perioadă clubul, am vrut să văd dacă va ajuta la ceva. Deocamdată nu cred că ajută. S-au dat bani la niște jucători care nu meritau. Dar aceasta a fost decizia celor care conduc”, a spus Vladimir Cohn, potrivit Sport.ro.

Mircea Rednic și-a pus la punct jucătorii după Dinamo – Chindia

„Trebuia să îi exclud mai din timp (n.r. pe Cosmin Matei și Steliano Filip). Vorbeau că n-au nicio treabă cu mine, dar evoluțiile lor nu m-au convins. Trebuia mai repede să fac schimbări! Am înțeles că Matei își va rezilia mâine contractul, Filip vrea salariile până la vară. Dacă pierd, o fac pe mâna mea.

Deja am obosit și în privința lui Sorescu. A jucat doar să nu greșească, o să vorbesc să văd ce are de gând. Nu se gândește la echipă! I-am spus că trebuie să plece într-o relație bună. Torje, Matei, Filip au revenit și au fost primiți cu brațele deschise”, a spus Mircea Rednic, după Dinamo – Chindia. 

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…