Ionuț Chirilă îi laudă pe cei care iau decizii la Dinamo: „Trebuie apreciată maturitatea celor din DDB și a lui Nicolae Badea!”. Ce spune despre Mircea Rednic | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Andrei Preotu

Ionuț Chirilă este dezamăgit complet de situația în care se află Dinamo pe plan sportiv, dar spune că oamenii care iau decizii pentru clubul din Șos. Ștefan cel Mare au acționat cum trebuie până acum.

Plecat de curând de pe banca Academicii Clinceni, Ionuț Chirilă spune că Dinamo a arătat mai slab ca niciodată în meciul împotriva fostei sale formații. „Câinii” sunt pe penultima treaptă a clasamentului Ligii 1 și au pierdut în fața ultimei clasate, care a obținut, cu această ocazie, primul succes al sezonului.

Tehnicianul a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre situația de la Dinamo și a ținut să îi evidențieze pe membrii DDB și pe Nicolae Badea, care conduc clubul în acest moment.

Ionuț Chirilă, de partea DDB și a lui Nicolae Badea

Ionuț Chirilă spune că DDB și Nicolae Badea au luat decizii bune până în acest moment. Fostul antrenor al Academicii Clinceni este impresionat de răbdarea pe care aceștia o au cu antrenorul Mircea Rednic, care încă nu a reușit să câștige în campionat de când a preluat echipa.

„Este clar că Dinamo este în cea mai grea perioadă din existență, iar asta s-a văzut la meciul cu noi (n.r. Academica Clinceni). N-am văzut Dinamo atât de slabă în viața mea, niciodată. N-a mai fost într-o situație de acest gen, sunt lucruri care mă depășesc”, a declarat Ionuț Chirilă în cadrul ProSport Live.

Fostul antrenor al Academicii Clinceni îi felicită pe cei care conduc clubul pentru că îi oferă lui Mircea Rednic liniștea de care are nevoie pentru a scoate echipa din zona retrogradării. Trebuie apreciată maturitatea celor din DDB, a lui Nicolae Badea, care îi sfătuiește. Este un exemplu că îi dau credit lui Rednic, sunt de felicitat, asigură o stabilitate. Probabil au și un proiect și asta trebuie evidențiat”, a mai spus Ionuț Chirilă, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania