Pe cine îndeamnă Gică Popescu să devină antrenorul primei reprezentative: „Îl văd la echipe importante, merite să antreneze și naționala”

Răzvan Bucur
Pe cine îndeamnă Gică Popescu să devină antrenorul primei reprezentative: „Îl văd la echipe importante, merite să antreneze și naționala”

După ce Mirel Rădoi a încheiat contractul cu Federația Română de Fotbal, Gică Popescu a dezvăluit pe cine consideră cel mai potrivit candidat pentru a prelua echipa națională de fotbal.

Mirel Rădoi și-a încheiat contractul de selecționer după ce echipa națională nu a reușit să se califice la Campionatul European și Campionatul Mondial din 2022.

După plecarea sa, președintele FRF Răzvan Burlenau și directorul tehnic Mihai Stoichiță au încercat să convingă nume mari din fotbalul românesc să preia naționala. După ce Răzvan Lucescu a refuzat, iar negocierile cu Gică Hagi au picat, conducerea FRF s-a îndreptat către Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj.

Pe cine îndeamnă Gică Popescu să devină antrenorul primei reprezentative: „Îl văd la echipe importante, merite să antreneze și naționala”

„Bursucul” a confirmat discuțiile purtate cu FRF, însă patronul formației din Gruia, Neluțu Varga, nu vrea să-l lase să plece, după cum a declarat pentru ProSport. Dacă nici Dan Petrescu nu va deveni antrenorul primei reprezentative, următoarele variante ale federației ar fi Adrian Mutu și Edi Iordănescu, ambii fără contract în acest moment.

Totși, Gică Popescu, președintele de la Farul Constanța și fost mare internațional, îl îndeamnă pe Dan Petrescu să facă pasul către echipa națională.

„Am văzut că Dan evită să vorbească despre acest subiect. Dacă el evită, mie mi-e cu atât mai greu să vorbesc despre acest lucru.

Dan cu siguranţă este un antrenor care merită să antreneze echipa naţională şi merita să antreneze şi alte echipe importante.

Îl văd la echipe importante pe Dan şi merită să antreneze şi la echipa naţională”, a declarat Gică Popescu, pentru Telekom Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
S-a răzgândit după patru ani! O legendă a sporturilor de iarnă revine pentru încă o Olimpiadă
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro