Fiica lui Ilie Năstase, mesaj emoționant în timp ce tatăl ei se afla internat în spital cu Covid: „De abia aștept să mă întorc în România!”

Fiica lui Ilie Năstase, mesaj emoționant în timp ce tatăl ei se afla internat în spital cu Covid: „De abia aștept să mă întorc în România!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alessia Năstase (18 ani),  fiica cea mare a lui Ilie Năstase, nu a putut fi alături de tată ei, fizic, după ce fostul tenismen a fost diagnosticat cu Covid și internat la „Spitalul Matei Balș”.

Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase se află departe de tatăl ei și de ceilalți membri ai familiei, ținând cont că a plecat la studii în străinătate. Iar dorul de casă a cuprins-o pe Alessia.

Chiar dacă și-a dorit inițial o carieră în tenis, Alessia Năstase a ales meargă pe calea artelor. Fiica lui „Nasty” a luat Bac-ul cu brio în acest an și a intrat la o facultate de design renumită din Paris, Parsons, unde a primit o bursă.

Alessia Năstase, mesaj emoționant în timp ce tatăl ei se afla internat în spital cu Covid! Dorul de România a cuprins-o pe tânăra în vârstă de 18 ani

Alessia Năstase a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Naționale, în timp ce Ilie Năstase se afla încă internat în spital cu Covid: „Bună! Mă numesc Alessia Năstase, am 18 ani și sunt din București. Acum câteva luni am plecat la Paris, la facultate, la Parsons, și mă specializez în domeniul de art, media and technoloy, dar de când m-am mutat aici îmi este foarte dor de România și încerc să o aduc în fiecare lucrare a mea.

Îmi este dor de România pentru că acolo îmi este familia, acolo îmi sunt toți prietenii și, mai mult de atât, acolo am copilărit, și acolo mă simt acasă. La mulți ani, România! Te iubesc și de-abia aștept să mă întorc de sărbători.”, a spus Alessia Năstase la emisiunea „La Măruță” de la Pro TV. Tânăra are o relație specială cu Ilie Năstase, făcându-și un tatuaj care îl reprezintă pe celebrul ei tată, stilizat în timp ce avea o rachetă de tenis într-o mână și o umbrelă în cealaltă mână.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…