Toni Petrea, mândru de el după debutul la FCSB: „Nu știu dacă în istoria recentă a echipei s-a mai reușit asta!”. Ce l-a încântat pe antrenor

Toni Petrea, mândru de el după debutul la FCSB: „Nu știu dacă în istoria recentă a echipei s-a mai reușit asta!”. Ce l-a încântat pe antrenor
  • Publicat:

Toni Petrea s-a declarat încântat de modul în care FCSB a reușit să revină pe tabelă în meciul cu FC Botoșani, primul pentru el de la revenirea la clubul lui Gigi Becali.

FCSB s-a impus în etapa trecută cu 3-1 în fața lui FC Botoșani, dar vicecampioana a trecut prin emoții serioase după ce elevii lui Marius Croitoru au intrat în avantaj la cabine. Toni Petrea s-a declarat încântat de modul în care formația sa a continuat să joace și a reușit să întoarcă scorul, impunându-se la final cu 3-1.

Acesta spune că nu s-a mai întâmplat de mult ca FCSB să revină atât de spectaculos cum a făcut-o în meciul contra lui FC Botoșani.

Toni Petrea, mândru de revenirea lui FCSB

FCSB a câștigat primul meci cu Toni Petrea pe banca tehnică, antrenorul fiind impresionat de modul în care au tratat elevii săi disputa cu FC Botoșani. Acesta spune că nu s-a mai întâmplat de mult ca echipa să revină de o asemenea manieră.

„N-aș vrea să mai trăiesc prea curând asemenea sentimente. A fost foarte intens. Eram conduși și nu știu dacă în istoria recentă a echipei s-a mai reușit revenirea de la 0-1 într-un timp atât de scurt, atât de târziu, și să câștigăm cu două goluri diferență. Am trăit la intensitate maximă acel final de joc”, a declarat Toni Petrea.

FCSB a reușit să se impună cu 3-1 în fața lui FC Botoșani, după ce formația moldoveană reușise să deschidă scorul în prima repriză și să intre în avantaj la cabine.

FCSB se pregătește acum de întâlnirea cu Universitatea Craiova, care va avea loc duminică de la ora 20:15. Meciul va putea fi urmărit în timp real pe www.prosport.ro, iar la TV este transmis de posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport+.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…