Ionuț Chirilă, ironizat înaintea meciului cu CFR Cluj: „Am văzut că se poartă să rumegi gumă când vorbești cu cineva. Are niște trasee de joc și niște automatisme…”

Ionuț Chirilă, ironizat înaintea meciului cu CFR Cluj: „Am văzut că se poartă să rumegi gumă când vorbești cu cineva. Are niște trasee de joc și niște automatisme...”

Robert NIță (44 de ani), fostul atacant de la Rapid, e într-un conflict deschis cu antrenorul Ionuț Chirilă (55) încă de când acesta din urmă a preluat Academica Clinceni.

Cei doi au avut un schimb dur de replici la finalul lunii septembrie, când Niță l-a ironizat pe antrenor, iar tehnicianul i-a dat o replică pe măsură: „Singurul sentiment pe care-l am față de acest băiat instabil și dezechilibrat emoțional este de o milă groaznică”.

Robert Niță: „Am văzut că se poartă să rumegi gumă când vorbești cu cineva”

Robert Niță și Ionuț Chirilă n-au dat-o la pace nici până acum, iar primul a început să arunce o nouă serie de săgeți către antrenor.

„Îmi cer scuze că n-am avut gumă în dimineața asta, am văzut că se poartă să rumegi în timp ce vorbești cu cineva. Nu știu dacă ai văzut ultima apariție a domnului”, a spus Robert Niță la GSP, făcând referire la prezența lui Ionuț Chirilă din urmă cu o săptămână de la DigiSport Matinal.

Robert Niță a vorbit și despre următorul meci pe care Academica Clinceni îl are cu CFR Cluj: „Îi rupe Clinceniul. Vreau să argumentez. Au niște trasee de joc și niște automatisme… iar antrenorul îi e net superior lui Dan Petrescu”.

CFR Cluj și Academica Clinceni joacă luni, de la ora 20:30, în etapa a 16-a din Liga 1. Ardelenii sunt pe primul loc în clasament, cu 42 de puncte, în timp ce ilfovenii sunt „lanterna roșie”, cu doar 4 puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]