Tripleți la CSA Steaua! Fotbaliștii cu care George Ogăraru vrea să dea lovitura: „Ar fi extraordinar să scrie istorie!”

Tripleți la CSA Steaua! Fotbaliștii cu care George Ogăraru vrea să dea lovitura:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul lui CSA Steaua, George Ogăraru, s-a declarat entuziasmat de posibilitatea ca gruparea roș-albaștră să îi lanseze în fotbalul mare pe tripleții care acum evoluează pentru grupele de copii.

Steaua s-a reconstruit din temelii în ultimii ani, atât la nivelul formației de seniori, cât și la al celor de copii și juniori. O apariție insolită pe terenurile de antrenament din Ghencea este cea a tripleților pe care George Ogăraru visează să îi lanseze în fotbalul de înaltă performanță într-o bună zi.

Oficialul Stelei s-a declarat încântat de această posibilitate și s-a mândrit, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, cu o poză în care apare alături de cei trei.

Tripleții de la Steaua, mândria lui George Ogăraru

Steaua merge bine în Liga 2, dar atenția lui George Ogăraru se îndreaptă și spre grupele de copii și juniori, care au început să aibă rezultate din ce în ce mai bune în ultima perioadă. Oficialul „militarilor” s-a declarat încântat că printre micii fotbaliști se regăsesc și tripleții pe care i-a promovat prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

„Sunt câteva perechi de gemeni în fotbalul profesionist, pe unii chiar i-am cunoscut personal și mereu am fost de părere că este un lucru special și super interesant! Nu cunosc, însă, exemple de tripleți…”, se arată în mesajul transmis de George Ogăraru.

Oficialul clubului din Ghencea a menționat că nu se mulțumește cu prezența celor trei la antrenamentele copiilor și spune că își dorește ca într-o zi să îi vadă în fotbalul mare. „Ar fi extraordinar ca tripleții noștri să fie primii din fotbalul românesc care vor face istorie!!!”, a mai scris George Ogăraru.

(Sursă foto: facebook George Ogăraru)

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri