Superman de România „zboară” la Campionatul Mondial! Alex Avasiloae, primul gimnast român care va participa în proba de trampoline

Superman de România „zboară” la Campionatul Mondial! Alex Avasiloae, primul gimnast român care va participa în proba de trampoline

La nici 9 luni de când s-a apucat de trampoline, Alex Avasiloae va merge la cea mai tare competiție a disciplinei, fără să mai fi participat la vreun alt concurs în acest sport.

„Sunt foarte emoționat pentru că vor fi peste 100 de participanți la categoria mea. Eu mi-am pregătit cele două integrale bine”, a spus Alex Avasiloae, gimnast în proba de trampoline.

Merge la trampoline cu exerciții din săriturile în apă

Alex a venit în trampoline cu o bază din săriturile în apă, tânărul de 17 ani fiind multiplu medaliat în probele de 1 metru și 3 metri ale acestui sport.

De când s-a apucat de trampoline și până acum, sportivul a progresat enorm. De două luni, se pregătește pe plasa de concurs pe care poate să se înalțe mai mult de 7 metri!

„Am evoluat ceva, ținând cont că în primele luni nu puteam să leg 3, 4 elemente foarte ușoare, acum am ajuns să leg 10 elemente grele” – Alex Avasiloae

Puștiul este antrenat de tatăl său

„Pentru Alex este o surpriză că participă la această disciplină direct la un campionat mondial. El nu intră în panică foarte ușor, nu se sperie de importanța acestei competiții. Pentru mine, dacă intră în primii 50 la primul concurs al lui, este extraordinar”, a spus și Florin Avasiloae, antrenor sărituri în apă și trampoline.

Tatăl recunoaște că sunt momente în care îi este greu să îi fie copilului lui și părinte și antrenor.

„Pot surveni accidente.  Este plăcut să îl vezi pe podium, dar în același timp este ciudat să îți vezi copilul căzând de pe trambulină de la o înălțime de 6-7 metri…treci foarte ușor de la rău la bine , de la extraordinar la foarte rău” – Florin Avasiloae

Nu mai face sărituri în apă

Alex a renunțat la prima lui dragoste, săriturile în apă, pe care nu mai poate să le practice din cauză că în București nu există un bazin în care sportivii se pot antrena.

„Este cel mai frustrant lucru, pentru că faci un sport în care trebuie să sări în apă și tu nu ai bazin să te antrenezi. Singurul bazin unde aș putea să mă pregătesc este la Bacău și mi-e foarte greu să ajung, drumul e de 4 ore și condițiile nu sunt unele în care să faci performanță”, mai spuns Alex Avasiloae.

Alex va concura la 26 noiembrie

Gimnastica românească va avea în premieră un reprezentant la Campionatul Mondial de Trampoline de la Baku, din Azerbaidjan, pe diferite grupe de vârstă. Alex Avasiloae va concura la categoria Age Group 4 (17-21 ani), cu alți 62 de sportivi, din 32 de țări. Delegația României formată din Alexandru Avasiloae, Florin Avasiloae, antrenor, Răzvan Spirescu, kinetoterapeut și Mirea Brînzea , coordonatorul delegației. Ei vor pleca la Baku pe 22 noiembrie, iar Alex va intra în concurs pe 26 noiembrie.

Trampoline e cea mai nouă disciplină din gimnastica românească

Federația Română de Gimnastică a implementat toate disciplinele existente la Federația Internațională: Trampoline Gymnastics, Parkour, Gym for all și Acrobatics și a format prima echipă de Trampoline din istoria noastră. Este vorba de trei sportivi: Alexandru Avasiloae, Dorin Todirașu și Roxana Doroftei, legitimați la CSA Steaua și antrenați de Florin Avasiloae, tatăl lui Alex. Trampoline are patru categorii: individual masculin, individual feminin, sincron băieți și sincron fete.

„Această ramură a gimnasticii constă în 10 sărituri cu elemente de dificultate. Trampoline, disciplină olimpică din anul 2000, constă în catapultarea sportivilor la o înălțime foarte mare și una dintre cele mai spectaculoase ramuri din gimnastica internațională” – Mircea Brînzea, director tehnic Trampoline

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Șoc în meciul Universității Craiova! Kabuye a căzut pe teren, în timp ce CFR Cluj e în dezavantaj cu Tromso
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro