Principala preocupare a lui Laszlo Balint în vederea returului Ligii 1: „Să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă”

Redactor:
Călin Mnerie
Principala preocupare a lui Laszlo Balint în vederea returului Ligii 1: „Să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă”
  • Publicat:

UTA nu a încheiat prea bine turul de campionat și și-a pierdut locul de play-off la foto-finish. Singurul punct scos din meciurile cu Chindia și Mioveni i-au coborît pe arădeni până pe poziția a 8-a, însă echipele din fața lor sunt la o aruncătură de băț.

Doar că „roș-albii” trebuie să schimbe pasul la ce program au până la vacanța de iarnă, când se pot decide multe în ceea ce-i privește.

Punctele pierdute cu CFR Cluj și Chindia îi fac nopțile albe lui Balint

Până la urmă, „Bătrâna Doamnă” și-a păstrat locul din vară, de la finalul play-outului, doar că există progrese în special la nivelul exprimării în teren.

„Inclusiv cifrele InStat vorbesc pentru noi, pentru jocul nostru de posesie, de atac pozițional, mult mai bun decât în sezonul precedent. Au fost câteva meciuri pe care le-am dominat de o manieră categorică, în special cele cu campioana CFR Cluj și Chindia, doar că nu am reușit să concretizăm. Ne lipsesc niște puncte dacă ținem cont de aspectul posesiei și construcției atacurilor, este clar că avem de lucrat la partea de finalizare. Prea ne-am jucat cu ocaziile, iar acesta este principalul nostru păcat, ca să spun așa, în turul de campionat. Trebuie să facem în așa fel încât să sincronizăm calitatea jocului cu rezultatul de pe tabelă. Apoi, am luat prea ușor unele goluri, iar în minte îmi vin aceleași două partide, cu CFR și Chindia. Cum am spus mereu, trebuie să ne ridicăm în permanență nivelul dacă vrem să fim în primele 6 echipe la finalul returului. Lupta e strânsă, se va da – probabil – între 9 echipe și trebuie cu siguranță să ne eficientizăm jocul”, susține Laszlo Balint.

Nu vrea să facă un grafic al punctelor până la vacanța de iarnă: „Ar fi o greșeală!”

Returul începe cu meciuri de foc pentru „roș-albi”. Practic, până la pauza de iarnă, UTA întâlnește doar formații din primele 9 poziții. Printre altele, arădenii vor fi oaspeții celor de la FCSB pe „Arena Națională”.

„Ar fi o greșeală să ne facem un grafic al punctelor, ci doar trebuie să luăm în parte fiecare dintre cele 6 partide. Într-adevăr, sunt adversari grei, sunt doar două meciuri acasă și patru în deplasare, dar am încredere în grupul nostru și în calitatea fotbalistică și umană a băieților mei. Sigur, e un lucru frumos să jucăm din nou pe Arena Națională, până la urmă e cel mai frumos stadion al țării, doar că azi știm că nu vor fi spectatori în tribune și atunci va fi un meci trist din acest punct de vedere. Dar, mai avem până la partida din etapa a treia a returului cu FCSB, vrem să adunăm puncte până atunci contra celor de la Farul și FC Argeș”, adăugă tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Weekend relaxant în locul testului anulat din Serbia

Pentru finalul săptămânii fără meci oficial, Laszlo Balint și-ar fi dorit un test în compania unui adversar cât mai apropiat valoric, iar o vizită la Belgrad, pentru revanșa cu Kolubara Lazarevac, era cea mai bună variantă. Doar că sârbii au anulat în ultimul moment amicalul, invocând lipsa unei suprafețe de joc cât de cât bune pentru găzduirea arădenilor, care, acum două luni, i-au primit chiar pe noua arenă „Francisc Neuman”.

„Principalului” utist nu i-a picat bine anularea meciului de verificare, dar a „virat” spre un weekend ceva mai lejer, cu accent pe unitatea vestiarului și clubului și bună dispoziție. Cu atât mai mult cu cât în  ultimele săptămâni au fost mici sincope de comunicare.

„Într-adevăr, ne planificasem cu totul altceva pentru acest sfârșit de săptămână și a trebuit să ne adaptăm din mers. Echipa din Serbia ne-a anunțat prea târziu că nu mai pot organiza amicalul pentru a găsi un alt adversar în fața căruia să ne atingem obiectivele, așa că am făcut un weekend altfel, cu accent pe solicalizare. Vineri am fost invitații unui suporter special la masă, iar conducerea a fost alături de noi. Domnul Alexandru Meszar a luat masa împreună cu echipa, asta ca să liniștim pe toată lumea că ar fi probleme între noi. Mi-am expus o simplă supărare, după un meci pierdut, dar am clarificat totul. Apoi, sâmbătă, vom folosi baza sportivă a unui alt fan inimos al nostrum pentru un antrenament special, de tenis cu piciorul. Duminică e zi liberă, iar de luni începem ciclul de pregătire normal al partidei cu Farul”, spune Laszlo Balint.

Emoții în ceea ce-l privește pe cehul Wagner: „Așteptăm diagnosticul final”

Dacă ar fi jucat un amical la finalul acestei săptămâni, UTA ar fi avut probleme în special în compartimentul ofensiv. Miculescu e la lotul național de tineret, iar Hora și Wagner sunt accidentați.

„Din câte știu eu, Hora ar trebui să reintre încetul cu încetul în procesul de recuperare începând de săptămâna viitoare. În schimb, situația lui Tomas Wagner nu o cunoaștem exact la această oră. El acuză o pubalgie, l-a consultat doctorul echipei, după care a plecat în Cehia, pentru a afla verdictul din partea unui medic specialist pe această problemă. Așteptăm diagnosticul final și mai ales pașii pe care Tomas îi va urma. El a făcut antrenamente de completare până acum două-trei săptămâni, după care nu l-am mai > știind că începe să acuze aceste probleme. A făcut și un tratament injectabil, dar după meciul de la Mioveni ni s-a plâns de dureri și mai mari. Sperăm ne putem baza cât mai repede din nou pe el”, a mai afirmat Balint.

În cadrul primei runde a returului, UTA joacă sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 15, la Ovidiu cu Farul lui Gică Hagi. Cele două echipe sunt vecine de clasament cu câte 24 de puncte strânse, însă trupa de pe Litoral are golaveraj superior, +9 față de +5 al teamului de pe Mureș.

Delegația arădenilor va pleca joi spre sudul țării, cu escală la București, unde se va și antrena vineri.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…