Pelici, mesaj clar înaintea meciului Mioveni – UTA: „Am avut o discuţie cu băieții, cu persoanele din Consiliul Director, nu ascund acest lucru”

Redactor:
Călin Mnerie
Pelici, mesaj clar înaintea meciului Mioveni - UTA: „Am avut o discuţie cu băieții, cu persoanele din Consiliul Director, nu ascund acest lucru”
  • Publicat:

După etapa a 7-a  a Ligii 1, nou promovata CS Mioveni ajunsese până pe locul șapte, la două puncte de zona play-out. Au urmat apoi două luni „negre” pentru argeșeni, septembrie și octombrie, în care nu au mai câștigat deloc și au căzut până pe poziția a 14-a, în plină zonă periculoasă, cu doar 12 puncte.

Dincolo de problemele din jocul echipei, arbitritrajul și-au adus și el „contribuția” în special cu fruntașele CFR și FCSB, primarul Mioveniului vorbind la un moment dat de o retragere din competiție în semn de protest.

Acum gruparea „galben-verde” e decisă să lupte pentru îndeplinirea obiectivului. CS Mioveni are ca scop salvarea de la retrogradare.

Pelici, mesaj clar înaintea meciului Mioveni – UTA: „Am avut o discuţie cu băieții, cu persoanele din Consiliul Director, nu ascund acest lucru”

Există și un barem minim de puncte impus până la vacanța de iarnă, adică peste șapte etape. CS Mioveni nu are probleme de lot în vederea jocului de sâmbătă, după ce Scarlatache și-a ispășit etapa de suspendare, iar Dumitriu și-a revenit după accidentare.

Alexandru Pelici, antrenorul celor de la Mioveni, înainte de jocul cu UTA, de sâmbătă, de la ora 17:30, din cadrul rundei cu numărul 15 a Ligii 1, a declarat:

„Odată cu trecerea timpului şi cu punctele obţinute de contracandidatele noastre am căzut două poziţii în clasament şi asta nu e deloc bine. E important să acumulăm puncte. După calculele noastre, avem nevoie de minimum 7-8 puncte până la intrarea în vacanţă, pentru a putea aborda restul de campionat cu încredere şi optimism.

Sperăm să câştigăm meciul cu UTA, sperăm să evităm greşelile făcute în meciurile anterioare şi să obţinem toate punctele puse în joc. O victorie sâmbătă ar fi ca un balon de oxigen, avem mare nevoie de ea, mai mult ca oricând. Este o situație ca înainte de meciul cu Sepsi (n.red. – din etapa a treia, când argeșenii nu acumulaseră niciun punct, dar aveau să câștige la Sfântu Gheorghe), când aveam mare nevoie de puncte. Timpul a trecut, în ultimele meciuri nu am mai reuşit să câştigăm, dar am reuşit să înscriem şi asta ne dă speranţe că o putem face şi în meciul cu UTA.

Am avut o discuţie cu băieții, cu persoanele din Consiliul Director, nu ascund acest lucru. Le-am spus punctul nostru de vedere, cum vedem acest final al turului și dacă putem să ne ridicăm la nivelul Ligii 1. Repet, cred că încă 7-8 puncte ne-ar oferi o oarecare linişte în iarnă”.

Inedit pentru o echipă antrenată de fostul fundaș central al celor de la Poli Timișoara, Dacia Pitești sau Unirea Alba Iulia e numărul mare de goluri (22) încasat în special în ultimele runde, cinci doar în deplasarea de la Craiova: „Nu suntem mulțumiți, am luat prea multe goluri în ultimul timp, dar multe au venit pe greșeli personale. Sperăm să nu se întâmple în meciul de sâmbătă și la cele care urmează și să reușim să adunăm puncte. Și, până la urmă, chiar dacă luăm goluri, trebuie să le compensăm prin mai multe goluri din partea noastră”.

„UTA, o echipă periculoasă, pragmatică”

Tehnicianul de 47 de ani, care acum două sezoane l-a bătut pe Balint din treningul Ripensiei (2-1 la Timișoara), în Liga 2-a, pare a știi la ce să se aștepte din partea adversarilor de sâmbătă.

„UTA este o echipă ce anul trecut a adus multe puncte din deplasare. E o echipă periculoasă, pragmatică, face foarte bine faza de apărare, aduce puncte de pe toate terenurile, indiferent de adversar. Dar, asta contează mai puțin pentru noi, nu ne alegem adversarii, nu alegem modelul lor de joc. Pentru noi e important să câștigăm, am jucat cu toate echipele și mai ofensive și mai defensive, mai creative sau mai pragmatice. Ne dorim să câștigăm, ăsta este lucrul cel mai important. Sunt convins că și ei vin aici cu același gând, au pierdut ultimul joc pe teren propriu (n.a. 0-2 cu Chindia), după ce la 0-0 au avut mai multe ocazii mari. Până la urmă, jucăm împotriva unei echipe din prima jumătate a clasamentului, va fi greu, sper să fim mai concentrați pe situațiile care chiar contează în timpul meciului”, a mai punctat Alexandru Pelici.

 

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…