Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Barcelona „extraterestră”, varianta 2021! Xavi Hernandez vrea patru transferuri de senzație dacă ajunge pe Camp Nou, inclusiv Paul Pogba de la Manchester United!

Barcelona „extraterestră”, varianta 2021! Xavi Hernandez vrea patru transferuri de senzație dacă ajunge pe Camp Nou, inclusiv Paul Pogba de la Manchester United!

Barcelona „extraterestră”, varianta 2021! Xavi Hernandez vrea patru transferuri de senzație dacă ajunge pe Camp Nou, inclusiv Paul Pogba de la Manchester United!

Fostul mare mijlocaș spaniol Xavi Hernandez este principalul candidat la postul de antrenor al Barcelonei și a anunțat deja marile nume pe care vrea să le aducă pe Camp Nou.

Gruparea blaugrana l-a demis pe olandezul Ronald Koeman și se află în tratative cu Al Sadd pentru aducerea managerului iberic.

Xavi Hernandez a anunțat conducerea Barcelonei care sunt cei patru jucători pe care îi dorește, în cazul în care va fi numit antrenorul catalanilor.

Barcelona „extraterestră”, varianta 2021

Clubul de pe Camp Nou a început cu stângul și după demiterea olandezului Ronald Koeman și a reușit să obțină doar un punct pe teren propriu în meciul cu Alaves, din LaLiga, încheiat cu un scor dezamăgitor, 1-1.

Antrenorul interimar Sergio Barjuan va sta pe banca catalanilor și la meciul de Champions League de marți cu echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, dar șefii blaugrana speră să îl instaleze cât mai rapid pe Xavi Hernandez drept succesor al lui Koeman.

Conform cotidianului El Nacional, fosta legendă de pe Camp Nou a anunțat deja conducerea clubului despre fotbaliștii pe care intenționează să îi aducă în Catalunya.

Primul nume mare este cel al campionului mondial Paul Pogba. Internaționalul francez de 28 de ani mai are contract cu Manchester United până la finalul acestui sezon și nu dă semne că ar vrea să continue sub comanda lui Ole Gunnar Solskjaer la echipa de pe Old Trafford.

El ar putea ajunge liber de contract la Barcelona și echipa condusă de Joan Laporta îl poate oferta pe mijlocașul Les Bleus de la 1 ianuarie 2022, în vederea semnării unui precontract.

Erling Haaland, golgheterul „vânat” de Barca

Un alt fotbalist extrem de interesant este golgheterul Borussiei Dortmund, Erling Haaland, care a reușit să marcheze 70 de goluri în 69 de partide pentru galben-negri de la transferul din iarna lui 2020, de la campioana Austriei, Red Bull Salzburg.

Internaționalul norvegian de 21 de ani are o clauză de reziliere situată între 75 și 90 de milioane de euro, care va deveni activă abia în vara lui 2022.

Cu toate acestea, însă, transferul său este unul dificil de realizat pentru Barcelona în contextul crizei financiare acute pe care o traversează echipa de pe Camp Nou.

O rezolvare pozitivă a acestei mutări ar putea fi adusă de un eventual împrumut de 1,5 miliarde de euro pe care Barcelona l-ar putea primi din partea unui consorțiu financiar.

Olmo și Kounde, alte două ținte de top

Un alt nume vehiculat de presa spaniolă este cel al internaționalului iberic Dani Olmo, 23 de ani, care a trecut deja prin curtea Barcelonei, după ce a fost la celebra academie blaugrana La Masia.

El a stat nu mai puțin de 7 ani în fabrica de talente a catalanilor înainte de a pleca în 2014, la doar 16 ani, pentru a juca la superputerea Croației, Dinamo Zagreb.

În prezent, Dani Olmo joacă pentru nemții de la RB Leipzig, pentru care a marcat 12 goluri în 65 de partide din Bundesliga.

Ultimul fotbalist de care ar avea nevoie Xavi Hernandez pentru a întări actualul lot al Barcelonei este francezul Jules Kounde, de la Sevilla, care mai are contract cu andaluzii până în vara lui 2024.

Fotbalistul, dorit intens și de campioana Europei, Chelsea Londra, s-a transformat într-unul dintre cei mai buni fundași centrali din LaLiga și a devenit un jucător de bază în naționala Franței sub conducerea selecționerului Didier Deschamps.

Jules Kounde, 22 de ani, ar fi un partener perfect pentru veteranul Gerard Pique în defensiva de pe Camp Nou, dar conform celor de la El Nacional, un impediment major în mutarea sa la Barcelona îl constituie prețul de 80 de milioane de euro solicitat de Sevilla.

 

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Râzi cu lacrimi
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Promotor.ro