Probleme la FC Barcelona după demiterea lui Ronald Koeman! „Vrea să fie plătit până la ultimul cent”! Suma e uriașă

Probleme la FC Barcelona după demiterea lui Ronald Koeman! „Vrea să fie plătit până la ultimul cent”! Suma e uriașă
  • Publicat:

Conducerea celor de la FC Barcelona a decis în urmă cu o săptămână să renunțe la serviciile antrenorului olandez Ronald Koeman (58 de ani) după ultima înfrângere înregistrată de clubul catalan pe terenul celor de la Rayo Vallecano, scor 1-0.

În locul acestuia a fost numit ca interimar Sergi Barjuan (49 de ani), tehnicianul de la Barcelona B.

Conform prevederilor contractuale, Koeman are de primit din partea conducerii Barcelonei nu mai puțin de 12 milioane de euro, iar presa catalană anunță că șefii clubului intenționează să achite doar o parte din totalul acestei sume, respectiv cinci milioane de euro. Argumentul acestora face referire la faptul că Barcelona a plătit deja alte cinci milioane Federației Olandeze de Fotbal pentru a-l aduce la club pe Ronald Koeman, selecționerul batavilor de la momentul respectiv.

Ronald Koeman nu acceptă nicio concesie după demiterea de la FC Barcelona: „Este un contract semnat de ambele părți”

Conform dezvăluirilor făcute de Lluis Canut, un ziarist apropiat al lui Ronald Koeman, pentru Radio Catalunya, reprezentanții tehnicianului nu iau în considerare achitarea parțială a datoriilor Barcelonei față de olandez și scot în evidență faptul că antrenorul deja acceptase un salariu mai mic cu 45% pentru a sprijini clubul puternic afectat financiar din cauza pandemiei, informează cotidianul spaniol SPORT.es.

„Vrea (n.r. Ronald Koeman) să fie plătit până la ultimul cent. Este vorba de 12 milioane de euro, doar că nu există nicio legătură cu banii plătiți Federației Olandeze pentru a-l semna, aceia au fost cinci milioane de euro pe care Barcelona i-a plătit direct.

Nu știu dacă în acești 12 sunt incluse și sumele care ar trebui plătite întregii echipe tehnice sau doar lui Koeman, dar trebuie luat în considerare că el a renunțat la 45% din salariu din cauza contextului pandemiei.

În primele conversații i-au sugerat să renunțe la 7 – 8 milioane, cu mult mai puțin decât totalul de 12 milioane pe care i le datorează.

Este vorba de un contract semnat de ambele părți, chiar dacă nu a fost realizat sub actuala conducere, e un contract valabil iar Ronald Koeman trebuie să fie plătit” a explicat Lluis Canut, conform sursei citate.

Înainte de FC Barcelona și echipa națională a Olandei, Ronald Koeman s-a mai aflat pe banca mai multor echipe olandeze precum Vitesse Arnhem, Ajax, PSV, AZ Alkmaar, Feyenoord, în Portugalia la Benfica, dar și la o altă echipă spaniolă, Valencia. Mai mult, olandezul a antrenat și în Premier League, la Everton și Southampton.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…